2.4 C
Chișinău
miercuri, 1 decembrie, 2021

Angela Merkel: Situația este dramatică. Nu este încă târziu pentru a opta pentru prima doză de vaccin anti-COVID

Must read

Comentarii recente

Situaţia legată de cazurile de COVID-19 este „dramatică” în Germania, a recunoscut miercuri Angela Merkel. Cancelarul german a cerut o accelerare a distribuirii dozelor de suprarapel (booster) şi i-a îndemnat pe cei sceptici cu privire la vaccinare să-şi revizuiască opinia, scrie BBC, transmite Digi24.ro

„Nu este încă târziu pentru a opta pentru prima doză de vaccin”, a declarat Merkel, participând la un congres al primarilor din Germania. „Toţi cei care se vaccinează se protejează pe sine şi pe ceilalţi. Şi, dacă destui oameni se vaccinează, aceasta este calea de ieşire din pandemie”, a pledat cancelarul german, aflat la sfârşit de mandat.

Se impune un „efort naţional” pentru a lansa o distribuire în masă a vaccinurilor pentru a treia doză, întrucât protecţia oferită de vaccin a început să scadă la şase luni după a doua doză, a explicat Merkel.

Institutul Robert Koch, principala autoritate sanitară germană, a raportat miercuri un număr record de cazuri COVID-19, 52.826, în contextul în care cel de-al patrulea val al pandemiei se înăspreşte în Europa.

Belgia a anunțat o serie de măsuri în încercarea de a evita un lockdown. „Toate semnalele de alarmă sunt roșii”, a spus premierul Alexander De Croo, care a rugat oamenii să limiteze contactul personal. „Harta Europei devine roșie rapid și noi suntem în aceeași situație”.

Copiii din Belgia vor fi nevoiți să poarte măști începând cu vârsta de 10 ani, și nu de la vârsta de 12 ani, cum este regula în prezent. Munca de acasă va deveni obligatorie de sâmbătă timp de patru zile pe săptămână. În teatre, cinematografe și muzee vor fi necesare certificatele de vaccinare, sau trecere prin boală.

Austria, care a impus luni un lockdown pentru aproximativ două milioane de persoane nevaccinate, a raportat miercuri un număr de infecții record. 

Suedia introduce, pentru prima dată, un permis de vaccinare împotriva Covid-19 de la 1 decembrie pentru concerte și alte evenimente în interior care implică mai mult de 100 de persoane. „Nevaccinații nu-și pot continua viața normal; cea mai importantă contribuție a voastră este să vă vaccinați”, a spus ministrul Lena Hallengren, care a recunoscut că măsura este dură, dar a spus că Suedia nu este izolată de restul lumii.

Premierul ceh Andrej Babis a declarat că celor nevaccinați li se va interzice accesul la evenimente sau servicii publice. De luni, testele negative nu vor mai fi suficiente.

Slovacia, unde miercuri au fost raportate un record de 8.342 de cazuri, anunță măsuri similare: locurile de muncă și magazinele neesențiale vor fi accesibile doar personalului vaccinat sau persoanelor care ar putea dovedi că s-au vindecat, spune premierul Eduard Heger.

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri