4.9 C
Chișinău
miercuri, 8 decembrie, 2021

Angela Merkel merge săptămâna viitoare la Moscova şi Kiev. Se va întâlni cu Putin şi Zelenski

Must read

Comentarii recente

Sursa foto: www. euronews.com

Cancelarul german Angela Merkel se va deplasa săptămâna viitoare în Rusia şi Ucraina, unde intenţionează să se întâlnească cu preşedinţii rus şi ucrainean, Vladimir Putin, respectiv Volodimir Zelenski, relatează EFE şi AFP și Agerpres.

Angela Merkel urmează să efectueze o vizită la Moscova vineri, 20 august, iar apoi se va deplasa la Kiev – duminică, 22 august, a anunţat vineri purtătorul său de cuvânt, Steffen Seibert.

“Vom oferi detalii despre programul său la începutul săptămânii viitoare”, a precizat el într-o conferinţă de presă.

Vizita cancelarului german intervine pe fondul tensiunilor între Ucraina şi alte ţări vecine cu Belarus şi al intenţiei Germaniei de a duce la capăt proiectul de gazoduct Nord Stream 2.

SUA şi Germania au ajuns la un acord în iulie privind realizarea acestui proiect energetic, după ce Washingtonul a încetat să mai protesteze faţă de construcţia gazoductului, în schimbul garanţiilor că Berlinul va ajuta Ucraina ca această conductă să nu-i pună în pericol securitatea energetică.

Cu toate acestea, Angela Merkel însăşi a recunoscut că rămân încă numeroase aspecte de rezolvat în legătură cu Nord Stream 2, proiect privit cu multă suspiciune de Ucraina şi, de asemenea, de unele ţări din Uniunea Europeană, precum Polonia şi ţările baltice, având în vedere creşterea dependenţei energetice a Germaniei de Rusia.

Cancelarul german a pledat întotdeauna pentru necesitatea menţinerii unui dialog cu Moscova, chiar şi în momentele de maximă tensiune bilaterală sau multilaterală, având în vedere rolul strategic al Rusiei în conflictele internaţionale majore, cum ar fi Siria sau Afganistan, notează EFE.

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri