În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, liderul Platformei Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase a vorbit despre aşteptările de la protestul din 17 septembrie, dar și de cel anunțat de Președintele Igor Dodon pentru 24 septembrie, pe cât de real i se pare ca puterea să facă unul sau câţiva paşi înapoi în problema modificării sistemului electoral sub presiunea partenerilor externi, cu ce priorități intră în noul sezon politic Platforma DA, dar și despre alte aspecte importante.

T.: Dle Năstase, ce aşteptări aveţi de la protestul din 17 septembrie?

A.N.: La fel ca și celelalte proteste, cel din 17 septembrie, coroborat cu atitudinea și demersurile publice ale instituțiilor europene, e menit să producă presiunea populară asupra guvernării, necesară punerii Republicii Moldova pe făgașul normalității, al democrației, al bunei înțelegeri și bunăstării întregii societăți.

Dacă ne pasă de casa în care trăim, de viitorul celor care încă o locuiesc, dar și al fraților, părinților și copiilor noștri, alungați prin străinătăți de sărăcie, corupție, nesiguranță și incertitudine, trebuie să ieșim cu toții la protest.

Dacă nu mai vrem o țară în care viața unui om, sănătos sau bolnav, nu costă nimic și e curmată cu bestialitate, iar moartea lui e tăinuită de torționarii lui 7 aprilie, nepedepsiți nici până azi, protestul civic, masiv și pașnic e un important mijloc democratic de exprimare a năzuințelor și puterii populare. În fața sutelor de mii de oameni revoltați nu a rezistat nici un regim.

T.: Urmând logica cronologică, nu pot să nu vă întreb ce credeţi despre protestul anunțat de Președintele Igor Dodon pe 24 septembrie, la doar o săptămână de la acțiunea societății civile și a opoziției pro-europene?

A.N.: De fapt, pe 24 septembrie, Plahotniuc va fi cel care se va îmbrăca în straiele lui Dodon, și, deghizat în tanchist rus, va agita sabia războiului în capetele naivilor și ale fanilor săi.

Dodon nu acționează de sine stătător. O face la comandă, cum a făcut-o, în general, din 2010 încoace, de când Plahotniuc l-a scos din PCRM și i-a făcut partid pentru a-l putea folosi drept colac de salvare atunci când va fi nevoie. Cum a făcut și în septembrie 2015, când, aflând de planurile noastre, ale protestatarilor autentici, de a extinde în fața Parlamentului orașul Demnității și Adevărului, instalat în Piața Marii Adunări Naționale, noaptea, pe ploaie, sub privirile unor polițiști umiliți de ordinele guvernării, contra cost, Dodon a instalat corturi în fața Parlamentului, acolo unde urma să mergem noi.

Trebuie să ne pătrundem adânc de ideea că manifestația preconizată de Dodon și Plahotniuc, pe banii furați de la moldoveni și contribuabilii europeni e menită să demonstreze Occidentului că susținătorii vectorului estic sunt mai numeroși și că, în aceste condiții, regimul oligarhic este salvatorul vectorului proeuropean. Această stratagemă este una falsă, deoarece Dodon și Plahotniuc plătesc și șantajează așa-zișii protestatari, în timp ce susținătorii noștri nu au mijloace de locomoție pentru a se deplasa la Chișinău.

Polarizarea societății, dezbinarea – iată colacul de salvare al lui Plahotniuc, iar complicele său de aur în acest proces este Dodon. Orice tentativă de a-l atrage pe Dodon de partea oamenilor e sortită eșecului. Banul e mai important pentru el decât țara și viitorul ei, decât drepturile și interesele oamenilor pe care i-a mințit de atâtea ori în propriul său interes.

Iată de ce pe 17 septembrie trebuie să fim cât mai mulți, cât mai determinați și să dejucăm scenariul de doi bani al cuplului corupt.

T.: Ar putea fi un compromis între guvernare şi opoziţia pro-europeană ideea ce se vehiculează intens în ultimul timp – introducerea turului doi pentru alegerile în circumscripţiile uninominale?

A.N.: O primă întrebare ce se impune ar fi de ce a fost nevoie ca Republica Moldova, oamenii ei, sa fie antrenați în acest joc perfid, în care să fie manipulați cu nerușinare? De ce, în loc să beneficieze de politici drepte, de reforme în justiție, în domeniul social și cel economic, generatoare de locuri de muncă bine plătite, de pensii și burse pe merit, oamenii au fost mințiți, la început cu uninominalul neconstituțional, apoi cu mixtura oligarhico-geopolitică, ca mai apoi să se ajungă la „compromisul” oamenilor integri cu mafia? Răspunsul e simplu: guvernarea a recurs la schimbarea sistemului de vot în exclusivitate pentru a-și proteja propriile interese: a-și păstra averile, posturile și libertatea. Niciun compromis nu ar fi în stare să schimbe acest adevăr. Niciun compromis nu este în interesul țării și al cetățenilor ei în cazul dat. Căci nicio ajustare măruntă nu schimbă esența lucrurilor: sistemul mixt de vot avantajează doar barosanii cu punga plină, iar într-un stat capturat, aceștia vor fi aleși pe sprânceană pentru a forma o majoritate parlamentară obedientă lui Plahotniuc. Dacă până acum acesta era nevoit „să muncească” pentru a controla Parlamentul (să șantajeze, să cumpere, să comploteze), după alegerile cu vot mixt el va pocni doar din degete și totul se va rezolva conform dorinței sale. Și nu contează câte tururi vor fi, unul sau două.

Si doi, este un asemenea compromis în interesul țării și al cetățenilor ei? Categoric NU. Nu am făcut și nu facem compromis cu mafia și în interesul mafiei, încolțită azi atât din interior, cât și din exterior, pentru atentatele sale la democrație și statul de drept, pentru batjocura adusă populației țării.

Și Comisia de la Veneţia şi partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova au spus un „nu” răspicat introducerii votului mixt al lui Plahotniuc şi Dodon, pledând pentru îmbunătățirea actualului sistem electoral.

Platforma Demnitate şi Adevăr a venit cu cel puţin 12 propuneri de îmbunătăţire a sistemului electoral proporţional, inclusiv prin introducerea votului preferenţial, când fiecare alegător votează atât partidul său favorit, cât şi candidatul preferat din listă, prin diminuarea rolului şefului de partid, prin creşterea ponderii tinerilor, a femeilor, a oamenilor demni din teritoriu şi din Diasporă în garniturile partinice, prin mărirea numărului de secţii de votare în afara ţării şi a numărului de buletine destinate fiecărei secţii, prin implementarea votului prin corespondenţă, etc. Mai mulţi politicieni, dar şi analişti autohtoni şi europeni au apreciat ca fiind iniţiative foarte bune, necesare, venite în interesul oamenilor.

Iată „compromisul” pe care îl putem face. Sistemul proporțional preferențial este opțiunea pentru țară si oameni, pentru că doar așa respectăm și stimulăm democrația, puterea și vrerea majorității populației.

T.: Pe cât de real vi se pare ca puterea să facă unul sau câţiva paşi înapoi în problema modificării sistemului electoral sub presiunea partenerilor externi?

A.N.: S-ar putea ca, în fața pericolului de a pierde asistența financiară externă, puterea să fie nevoită să cedeze unele redute. De exemplu, ar putea institui turul doi în alegeri, după cum spuneați mai sus. Dar asta nu va schimba situația. Și este exclus ca Platforma Demnitate și Adevăr să facă vreun pact cu actuala guvernare, cu atât mai mult, să colaboreze cu ea. Acum sunt vehiculate unele idei năstrușnice, aruncate în public de același Plahotniuc, precum că forțele pro-europene ar trebui să se coalizeze într-un demers comun. Da, ar trebui. Doar că Partidul Democrat nu este pro-european, ci doar pro-oligarhic. Și noi nu putem și nu vom face niciodată alianță cu mafia, chiar dacă ea ar fi dispusă să cedeze unele redute.

Pe de altă parte, nimic din presiunea partenerilor externi nu-l deranjează pe Plahotniuc, atâta timp cât nu-l vizează personal, cât nu-i afectează averea, libertatea, viața mai mult decât îndestulată. Întreruperea finanțării externe destinate modernizării țării, eradicării corupției și sărăciei, anularea celor peste 27 de milioane de euro, destinate reformării justiției, nu-i produce nicio suferință. Din cauza sărăciei și a corupției, a migrației forțate, a deznădejdii, suferă alții – sute de mii de familii, milioane de moldoveni de Acasă și din Diasporă.

T.: Ce ar putea opri aceste derapaje?

A.N.: Doar sancțiunile de ordin personal, aplicate lui Plahotniuc, anturajului său și complicilor săi geopolitici (pentru spălătoria rusească de 30 de miliarde de dolari, pentru atacurile raider, pentru furtul a zeci de miliarde de lei ale contribuabililor moldoveni și occidentali, pentru persecuțiile politice) ar face această guvernare hibrid să cedeze. Înțelegerea faptului că, împreună cu Dodon, Plahotniuc este un pericol mare pentru siguranța și pacea în regiune, ar determina occidentul la o atitudine mult mai elaborată și categorică față de guvernarea antipopulară de la Chișinău. Dar pentru ca acest lucru sa se producă și să constituie un factor important în lupta noastră cu nedreptatea, minciuna, corupția, trebuie sa fim cetățeni uniți și consolidați ca societate.

În ciuda deznădejdii, a urii, a zâzaniei cultivate de regim prin televiziunile și site-urile controlate și plătite cu bani grei furați de la oameni, trebuie să facem front comun indiferent de religie, etnie, doctrine politice, etc. și să protestăm public. Revolta exprimată la bucătărie nu se vede nici în țară, nici în străinătate, iar asta îi convine de minune guvernării hibrid.

T.: Cu ce priorități intră în noul sezon politic Platforma DA și Andrei Năstase?

A.N.: Prioritățile noastre rămân aceleași și sunt expuse în programul nostru anticriză. Printre acestea figurează dezbateri pe subiecte de interes național, pe idei economice, sociale, de identificare a mecanismelor de combatere a corupției și de eradicare a sărăciei, de lustrație și de confiscare extinsă a averilor ilicite dobândite de înalți funcționari, procurori și judecători corupți, de recuperare a miliardelor furate și sancționare a beneficiarilor, de creare a mai multor locuri de muncă bine plătite, de reintegrare acasă a familiilor, de asigurare a păcii, a siguranței personale și materiale,  stoparea exodului populației prin îmbunătățirea urgentă a condițiilor de dezvoltare a businessului mic și mijlociu, prin reforma justiției, eradicarea corupției, mărirea numărului locurilor de muncă, cu alte cuvinte, prin construcția unui stat de drept, prosper și repus pe calea europeană reală și nu fariseică, ca cea de acum. E nevoie de doi-trei ani pentru a realiza aceste deziderate în așa fel, încât schimbările spre bine să fie resimțite de întreaga societate. Noi știm cum să facem asta, avem voință politică, ceea ce lipsește cu desăvârșire actualei guvernări.

Astăzi Republica Moldova se află în pragul unui colaps economic, politic, social. Măsurile mărunte de reabilitare nu mai funcționează, dar nici acestea nu sunt luate. Noi riscăm să ne pomenim într-o izolare internațională catastrofală. De aceea nu există altă soluție decât schimbarea clasei politice și realizarea reală a prevederilor Acordului de Asociere UE- Republica Moldova.

T.:  Guvernarea impune de multe ori în  agenda publică teme din propria agendă…

A.N.: Din păcate vom avea și în continuare o perioadă plină de imprevizibil pe scena politică, dominată de teme născocite de guvernare, pentru a se menține la putere până la următoarele alegeri, pentru care au deja pregătit sistemul de vot mixt, antipopular și nereprezentativ, dar salvator pentru hoții de miliarde și speranță. Având de a face cu o guvernare disperată, coordonată de un criminal aflat în agonie, în dizgrația oamenilor și a instituțiilor europene pentru profanarea ideii de modernizare a țării și edificare a statului de drept, preocupat de propria avere, libertate și viață, din păcate ne putem aștepta la orice.

T.: Vă gândiți la ceva în anticipare?

A.N.: Următoarea conspirație a lui Plahotniuc si Dodon împotriva cetățenilor poate fi comasarea alegerilor parlamentare cu cele locale, iar primarii actuali, cumpărați sau vânduți, dar și cei încă independenți de mafie, să fie transformați în factori electorali esențiali ai PD și PSRM prin presiunile procuraturii și ale poliției, despre care alegătorii nu vor cunoaște prea curând. Să nu uităm că, în 2015, PD a obținut sub 20% din primarii din țară, iar acum are peste 80%. Cum au ajuns aceștia să fie membri ai celui mai detestat partid din țară? Prin șantaj  și mită. Prin această nouă conspirație, plămădită la GBC, Plahotniuc va încerca să-i transforme în agenți electorali ai PD-ului pe primari și să inducă și mai multă confuzie în rândul alegătorilor, care vor primi un teanc de buletine de vot, inoculându-se ideea că ar trebui să voteze peste tot cu un singur partid.

Și mai grav e că Plahotniuc, secondat de circarul Dodon, e în stare sa arunce în aer întreaga țară de frica unei justiții drepte, a unui procuror european independent, a unui minister de interne curățat de „nacialnicii” torționari ai lui 7 aprilie 2009 și cu polițiști onorați și remunerați după merit pentru slujirea țării și a oamenilor, și nu tratați ca niște robi pe plantațiile oligarhiei.

Să facem un mic exercițiu de imaginație: la Justiție – un fost judecător la Cartea Europeană a Drepturilor Omului, la interne cel mai onest si profesionist polițist, pentru care ordinele și medaliile pentru activitatea în MAI și chiar pentru participarea la războiul de pe Nistru au fost mai mult sfidare, decât recunoștință, un procuror independent ce ar asigura legalitatea și ordinea de drept pentru realizarea inițiativelor și proiectelor economice benefice oamenilor, elaborate de experții Platformei DA. Iată de ce se teme sistemul. Iată de ce vine cu aceste teme false pentru a deruta societatea.

T.: În acest context, evitând agenda falsă, ce priorităţi figurează pe agenda Platformei DA în timpul apropiat?

A.N.: Prioritară rămâne  permanenta comunicare cu oamenii, informarea cetăţenilor ţării și a instituţiilor internaţionale despre ceea ce este cu adevarat Platforma DA, ce prezintă inițiativele și proiectele noastre oportune şi benefice pentru cetățeni, țară și regiunea în care ne aflăm.

Vom apela la consolidarea și implicarea plenară în viața publică a structurilor teritoriale, a tuturor membrilor și simpatizanților Platformei DA, continuând să comunicăm cu cei peste 400 de mii de oameni ai demnității, cu care ne-am întâlnit în campania de colectare a semnăturilor în sprijinul referendumului republican constituțional,  iar prin ei să transmitem adevarul si altor sute de mii.

Într-un spațiu public intoxicat de minciuna promovată de guvernare, vom apela la toți oamenii de bună credință care la retragerea mea din cursa prezidențială, mi-au urmat îndemnul de a vota un candidat comun al forțelor democratice, doar așa reușind să obținem un rezultat peste așteptările multora.

Toți acești oameni înțeleg foarte bine ce înseamnă unitatea forțelor democratice și de cât de multă responsabilitate e nevoie din partea politicienilor. Egoismul politic, egocentrismul unor lideri politici, sunt metehne personale, dar care se răsfrâng asupra țării și a oamenilor într-un mod ingrat.

Platforma DA pledează și în continuare pentru unitatea forțelor democratice populare, pentru implicarea plenară a tuturor în procesul de informare și determinare a oamenilor dezamăgiți și mințiți de cartelul Plahotniuc-Dodon să se solidarizeze, să afle adevărul și să trăiască în demnitate. Preocuparea noastră de azi nu e atât sistemul electoral după care sunt aleşi politicienii de toată mâna, preocuparea noastră e ca oamenii să trăiască în bunăstare, pace şi siguranţă și nu în dictatură oligarhică, corupție și sărăcie.

Pentru că suntem altfel, pentru ca ne pasă de oameni, vom depune toate eforturile pentru mai multă democraţie, mai multă transparenţă, dar şi mai multă responsabilitate în Moldova.

Eu nu am arsenalul de mijloace și resurse al guvernării. Când îl voi avea, împreună cu Platforma DA vom face din Moldova țara în care să-ți fie drag să trăiești, să muncești, să-ți crești în pace copii.

T.: Vă mulțumim!

Andriana Cheptine

Sursa:tribuna.md

(176 accesari)