14.8 C
Chișinău
duminică, septembrie 26, 2021

Andrei Năstase, despre scuzele prezentate de Candu la Bucureşti: Trebuie să aducă scuze cetăţenilor noştri pe care i-au condamnat la sărăcie

Must read

Comentarii recente

„În loc să umble cu scuze ipocrite la Bucureşti, reprezentanţii regimului condus de Plahotniuc ar trebui să prezinte scuze cetăţenilor pentru nivelul de sărăcie la care i-a adus.” Astfel a comentat liderul Platformei Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, scuzele prezentate României de către speakerul Andrian Candu pentru declaraţiile lui Dodon.

Or, Candu a uitat că anume partidul pe care îl reprezintă a acuzat România că ar fi organizat o lovitură de stat la Chişinău în aprilie 2009, a adăugat şi preşedinta PAS, Maia Sandu. Declaraţiile au fost făcute aseară la Cabinetul din Umbră de la Jurnal TV.

„Plahotniuc mergea la Bruxelles şi promova un fel de lege împotriva propagandei ruseşti, iar seara la zece minute după ştiri apare un film de o oră şi ceva al lui Oliver Stone despre Putin. Şi Candu merge acum la Bucureşti şi îşi cere scuze. Ei pentru ei ar trebui să-şi ceară scuze, pentru ceea ce au făcut din oamenii noştri. Merg prin sate, doamne fereşte ce sărăcie e acolo. Am fost recent la Puhăceni, pentru că continuăm această campanie „Un milion de mâini” în care vrem să ajungem la un milion de oameni. Cineva a scos să vândă nişte creioane deja utilizate de copii, pentru că vroia o bucăţică de pâine pe masă. Ei îşi bat joc de cetăţenii Republicii Moldova. El la Bucureşti ar trebui să spună că, indiferent de cum îşi spune moldoveanul, este minţit la facturi, este impus să întoarcă miliarde pe care nu le-a furat, este obligat să înghită otrava asta zilnică la televizor, inclusiv plătită de la Bucureşti uneori. Există nişte epave, nişte rataţi de la Bucureşti, vin aici şi ne linşează. Aţi văzut ce face Tabără din Sandu şi Năstase, aţi văzut ce face un oarecare Nichituş”, a declarat Andrei Năstase.

„Candu a uitat să prezinte scuze României şi pentru declaraţiile lui Lupu, care a spus că lovitura de stat din aprilie 2009 a fost mâna Bucureştiului. Aşa sunt ei, incoerenţi. Şi atunci când promovam Codul Educaţiei în care am scris foarte clar „limba română”, toate pretenţiile veneau de la PD şi Marian Lupu – că trebuie de scris „limba de stat”. Ei contează pe faptul că oamenii nu-şi amintesc de toate isprăvile lor de-a lungul istoriei”, a menţionat Maia Sandu.

Sursa:jurnal.md

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri