9.4 C
Chișinău
marți, septembrie 28, 2021

Andrei Năstase, despre extinderea de către SUA a Legii Magniţki în RM: „O veste foarte proastă pentru uzurpatorul puterii de stat şi pentru gruparea sa criminală”

Must read

Comentarii recente

andrei-nastase-costumExtinderea aplicabilităţii Legii Magniţki asupra tuturor ţărilor lumii este o veste proastă pentru uzurpatorul puterii de stat în Republica Moldova. Asta înseamnă că nici multiplele identităţi şi cetăţenii ale lui Plahotniuc, Iaralov, Shor, nici locul aflării lor, chiar nu mai pot constitui un impediment în investigarea implicării acestora în spălătoria şi jaful secolului, a menţionat liderul Platformei Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase.

„O veste foarte proastă pentru uzurpatorul puterii de stat în Moldova şi gruparea sa criminală, implicaţi în grave cazuri de corupţie, condamnări la comandă, atacuri raider, în spălătoria mafiei ruseşti de peste 20 de miliarde dolari prin justiţia moldovenească etc. După ce anterior Congresul SUA a votat propunerea, prin semnarea de către Barack Obama a decretului privind extinderea aplicabilităţii Legii Magniţki la nivel global, se facilitează, în fond, urmărirea penală şi administrativă de către Guvernul Statelor Unite a celor care se fac vinovaţi de corupţie şi încălcarea drepturilor omului, delapidări şi alte infracţiuni, indiferent de naţionalitate şi arie geografică”, a declarat Andrei Năstase.

„Iar asta înseamnă că nici multiplele identităţi şi cetăţenii ale lui Plahotniuc, Iaralov, Shor, Platon etc, nici locul aflării lor, chiar nu mai pot constitui un impediment în investigarea implicării acestora în spălătoria şi jaful secolului, la delapidarea rezervelor valutare ale Moldovei, constituite atât din contribuţiile cetăţenilor moldoveni, cât şi din fonduri americane. Pentru activiştii civici şi avocaţii din Chişinău care au deconspirat imense scheme de corupţie cu implicarea înalţilor funcţionari de stat, politicieni, judecători, procurori, atacuri raider, iar mai apoi şi spălătoria mafiei ruseşti, Legea Magniţki, adoptată în 2012, a fost ca un scut, o pavăză, un mijloc de prevenire a unui nou caz Magniţki în Moldova”, a adăugat liderul Platformei DA.
Totodată, Andrei Năstase a menţionat că extinderea Legii Magniţki în Republica Moldova este o speranţă că cei care planificau repetarea cazului vor fi trimişi pe banca acuzaţilor.

„Această extindere de aplicabilitate a Legii înseamnă şi speranţa că cei ce puneau la cale încă din iulie 2012 repetarea cazului Magniţki în Moldova, vor ajunge într-o zi, toţi, împreună pe banca acuzaţilor, chiar înainte ca o iniţiativă legislativă a Platformei Demnitate şi Adevăr să fie votată în Parlament”, a punctat preşedintele PPDA.

Precizăm că liderul american Barack Obama a semnat, la sfârşitul săptămânii trecute, decretul privind extinderea aplicabilităţii Legii Magniţki asupra tuturor ţărilor lumii, inclusiv Republica Moldova. Astfel, oficialităţile din Republica Moldova, implicate în cazuri de corupţie sau încălcarea drepturilor omului, ar putea fi urmărite penal şi administrativ de către Guvernul Statelor Unite.

Sursa:jurnal.md

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri