Decizia Parlamentului European privind asistenţa de 100 de milioane de euro pentru RM a fost aprobată cu condiţionalităţi fără precedent pentru ţara noastră. 

Declaraţia aparţine preşedintelui Platformei Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, care se află în acest clipe la Strasbourg, în sala legislativului european.

„După îndelungi discuţii cu europarlamentari din diferite grupuri politice, am urmărit atent, chiar din sala Parlamentului European, audierile de ieri, în cadrul cărora a fost prezent şi vicepreşedintele Comisiei Europene, Dombrovskis. Am fost placut surprins de solicitările ferme din partea eurodeputaţilor pentru o condiţionalitate clară şi ne-negociabilă/intransigentă faţă de guvernul actual privind respectarea opiniei Comisiei de la Veneţia.Sunt aici şi acum, când Parlamentul European a decis cu privire la acordarea asistenţei macro-financiare (grant şi credit) de 100 de milioane de euro pentru ţara noastră. O finanţare condiţionată, însă, ca NICIODATĂ de activităţile ulterioare ale guvernării cleptocratice de la Chişinău, care ne-a făcut ţara de ruşine şi ne-a transformat-o într-o cerşetoare a Europei.”, a declarat Andrei Năstase.

„Am fost încrezător că declaraţia tripartită a Comisiei Europene, Consiliului Uniunii Europene şi a Parlamentului European, care include condiţionalităţi pentru guvernul Moldovei, inclusiv asigurarea pluripartidismului şi respectarea opiniei Comisiei de la Veneţia, în interesul cetăţenilor Moldovei, va rămâne parte a deciziei. Votul soldat cu susţinerea majorităţii absolute în Parlamentului European pentru declaraţia tripartită ne arată că eforturile noastre nu au fost zadarnice! Este o nouă victorie pentru adevăratele forţe pro-democratice şi pro-europene din Moldova!”, a adăugat preşedintele Platformei DA.

Sursa:jurnal.md

(15 accesari)