2.7 C
Chișinău
miercuri, 1 decembrie, 2021

Andrei Năstase: Candu a întârziat cu răspunsul; Noi o să-i oferim argumente privind declanşarea alegerilor duminică, la mitingul de protest al întregii societăţi

Must read

Comentarii recente

andrei nastase politicaActuala guvernare nu mai poate pretinde că este legitimă. Reprezentanţii mişcării protestatare vor veni în curând cu argumente juridice pentru a demonstra necesitatea alegerile anticipate, iar cel mai important argument este că societatea nu mai vor această guvernare. Opiniile au fost exprimate în cadrul unei emisiuni de la postul de televiziune TV7.

Referindu-se la răspunsul lui Candu privind alegerile anticipate, Maia Sandu a spus: „Răspunsul meu pentru autorul acestei declaraţii este că trebuie să-şi amintească care a fost rezultatele alegerilor din 2014. Şi eu îmi amintesc foarte bine că la aceste alegeri PD nu a luat nici majoritatea simplă, nu a luat mult sub această cifră pe care o controlează astăzi în Parlament. Pentru mine acesta este argumentul principal de ce această guvernare nu mai poate pretinde că este una legitimă”.

„Articolul 98 stabileşte că preşedintele Parlamentului trebuie să se consulte cu fracţiunile parlamentare, însă Curtea Constituţională a spus că se poate consulta şi cu transfugii. Tot ce s-a întâmplat până acum este o încălcare flagrantă, pentru că noi suntem cetăţeni într-un stat captiv, cu instituţii captive. Acest lucru ni l-a spus Jagland şi Tănase, când s-a referit la instituţiile captive s-a referit şi la instituţia sa care face jocurile oligarhiei, jocurile lui Plahotniuc”, a declarat Andrei Năstase, liderul Platformei DA.

În context, liderul Platformei Demnitate şi Adevăr a spus că îi va prezenta lui Candu mai multe soluţii juridice pentru a argumenta necesitatea alegerilor anticipate. „Candu a întârziat cu răspunsul. Noi o să fim mai rapizi şi o să-i dăm răspunsul duminică, la mitingul de protest al întregii societăţi, indiferent de culoarea politică. Toate argumentele noastre sunt legate de lipsa de sprijin din partea populaţiei. Oamenii simpli nu îi mai vor pe aceştia la guvernare, pe cei care i-au furat timp de şase ani”, a subliniat Năstase.

„Noi suntem dispuşi către dialog, deoarece dialog nu ne priveşte pe noi, vizează o soluţie. Şi soluţia aceasta trebuie să fie pentru ţară. Vom insista pe alegeri anticipate, ceea ce vor cetăţenii Republicii Moldova. Ei vor o nouă guvernare”, a adăugat Năstase.

În continuare, Maia Sandu a menţionat că această guvernare nu a respectat aspectele juridice. „Un aspect juridic a fost faptul că nu s-a discutat programul guvernului. Aceasta este o încălcare”, a conchis Sandu.

Amintim că Adrian Candu, preşedintele Parlamentului, a anunţat că alegerile anticipate nu sunt o soluţie şi a mai lansat o invitaţie la dialog către liderii protestatarilor, pentru ca aceştia să vină cu soluţiile lor juridice pentru declanşarea anticipatelor.

Sursa:jurnal.md

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri