
Șeful Moldovagaz, Vadim Ceban, anunță că a inițiat o anchetă internă la Moldovagaz după ce contractul cu Gazprom a fost scurs în presă. Acesta susține că „scurgerea de informații care constituie un secret comercial pune în pericol îndeplinirea obligațiilor contractuale dintre SA Moldovagaz și PJSC Gazprom și securitatea energetică a țării în ansamblu”.
„Publicarea în presă poate încălca principiul furnizării neîntrerupte de gaze a Republicii Moldova.
În calitate de președinte al consiliului de administrație al companiei Moldovagaz, declar că voi face imediat recurs la Procuratura Generală cu cerere oficială de aducere în fața justiției a celor responsabili. În paralel, departamentul de protecție corporativă al întreprinderii va efectua o anchetă internă, ale cărei rezultate vor fi transmise și procurorilor”, a scris Ceban.
Contractul a fost publicat de anticorupție.md, după ce l-au primit pe adresa de email. Aceștia scriu că reprezentanți ai Guvernului au refuzat să comenteze, dar nu au infirmat veridicitatea documentului. În document este prezentată formula de calcul a gazului ce urmează a fi livrat Republicii Moldova, volumul contractat, costurile de tranzit pe teritoriul Ucrainei și condițiile în care contractul poate fi reziliat.
Anterior, vicepremierul Andrei Spînu a declarat că își dorește publicarea contractului dintre Moldovagaz și Gazprom și a promis că va face un demers oficial în acest sens. „Dacă ei permit eu sunt de acord să îl public mâine”, a spus acesta. Până pe 29 decembrie, o solicitare în acest sens nu a fost făcută.
Contractul între Gazprom și Moldova-Gaz a fost prelungit pe o perioadă de 5 ani utilizând formula de preț propusă de partea moldovenească. Livrările de gaz conform noului contract au început din 1 noiembrie 2021.
Părțile au ajuns la un acord principial privind formula de preț, auditarea datoriei formate în cadrul companiei Moldova-Gaz și necesitatea unor negocieri ulterioare pentru a stabili un calendar de achitare.
Anterior, Andrei Spînu a spus că și-ar fi dorit publicarea contractului dintre Moldovagaz și Gazprom, dacă ar ține de competența sa, însă consideră că formula este una avantajoasă pentru cetățenii Moldovei.