3.2 C
Chișinău
sâmbătă, 4 decembrie, 2021

Ana Ursachi: „Există o serie de interceptări ilegale cu politicieni şi activişti; Procurorii au făcut percheziţii ca să spună că le-au găsit la mine, aşa vrea Plahotniuc să reducă la tăcere martorii”

Must read

Comentarii recente

ana-ursachiEtapa capturării statului a trecut într-o nouă dimensiune, când judecătorii, poliţiştii şi procurorii sunt utilizaţi la greu în interesele oligarhului Vladimir Plahotniuc. Astfel a comentat avocata Ana Ursachi percheziţiile nocturne de ieri la domiciliul tatălui său.

„Suntem martorii unei noi etape a capturării statului. Acum, spre deosebire de tactica aplicată mai devreme, lucrurile au intrat într-o fază şi mai periculoasă pentru că utilizarea procurorilor şi a judecătorilor la reducerea la tăcere a martorilor a devenit din ce în ce mai gravă”, a declarat Ursachi în cadrul unei conferinţe de presă.

Avocata susţine că a devenit ţinta actualului regim deoarece deţine probe şi informaţii nedorite de Plahotniuc, dovezi care ar putea pune în pericol activitatea şi libertatea acestuia. În această ordine de idei, Ana Ursachi s-a referit la dosarul lui Sergiu Cebotari, care a dezvăluit schema de contrabandă cu anabolizante prin Poşta Moldovei, la dosarul omului de afaceri Veaceslav Palton, precum şi cazul grupului Petrenco.

„M-au ales pe mine pentru că am concentrat în mâinile mele probe dureroase: dosarul lui Sergiu Cebotari cu anabolizantele, dosarul grupului Petrenco, dosarul lui Veaceslav Platon. Cel din urmă a lăsat multe informaţii extrem de nedorite de Plahotniuc, sunt dovezi că oligarhul dirijează cu Morari şi Harunjen pentru a închide şi deschide dosare. Totodată, Platon a lăsat dovezi incriminatorii privind jaful bancar”, a mărturisit Ursachi.

Avocata a relatat cu lux de amănunte cum procurorul Dumitru Stefârţă a perchiziţionat apartamentul care nu-i aparţine.

„Au dat buzna într-un stil tipic banditesc, s-au căţărat la etajul doi, unul a stins lumina de la panoul electric. Când lumina s-a stins, tatăl meu a ieşit pe palier, iar când uşa a rămas deschisă „caii” au intrat în casă. Tatăl a reuşit să pună mâna pe telefon şi a sunat cunoscuţii mei. În circa 40 de minute au ajuns şi avocaţii”, a afirmat Ursachi, subliniind faptul că din locuinţa tatălui său au fost confiscate un laptop şi două tablete care nu-i aparţin.

Mai mult, avocata a anunţat că poliţiştii au realizat un şir de interceptări ilegale, pe care vor să le dezvăluie sub pretextul că ar fi fost găsite în urma percheziţiilor la domiciliul tatălui Anei Ursachi, ceea ce este un fals.

„Am primit un mesaj că poliţiştii şi procurorii aserviţi au întreprins o serie de interceptări ilegale a mai multor oameni şi nu pot să le legalizeze. Este vorba despre mai mulţi actori politici, activişti, martori, iar atunci când vor fi publicate intenţionează să spună că le-au găsit la mine. Încearcă să ascundă sub o percheziţie faptul că au interceptat date despre anumiţi oameni”, a mai spus Ana Ursachi.

Pe lângă aceasta, avocata menţionează că Viorel Morari şi Eduard Harunjen „sunt gata să facă orice pentru a obţine funcţia de procuror general”.

„Procurorul Harunjen a intrat în cursă cu Viorel Morari pentru mult râvnitul post de procuror general. A comis o ilegalitate în cazul meu, fiind imposibilă deschiderea unei proceduri, pentru că a expirat termenul de prescripţie. Această mică victorie adusă de Harunjen lui Plahotniuc, prin hărţuirea persoanelor, este dovadă ultimativă pentru cei din UE că nicio reformă în justiţie nu mai funcţionează. Reprezentanţi Parlamentului European şi ai Bundestagului au adresat scrisori cu reflectarea unei majore îngrijorări faţă de hărţuirea martorilor şi activiştilor”, a precizat avocata.

Sursa:jurnal.md

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri