18 C
Chișinău
joi, 26 mai, 2022

Ambasadorul R. Moldova la București, Victor Chirilă și secretarul de stat Adrian Dupu, prima întâlnire oficială la sediul DRRM

Must read

Comentarii recente

Proiectele, dezvoltarea și soluțiile pentru eficientizarea relațiilor dintre România și Republica Moldova au fost câteva dintre temele abordate în cadrul primei întâlniri ale delegației diplomatice la București a Republicii Moldova și conducerea Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM). Întrevederea a avut loc astăzi, 17 ianuarie 2022, la sediul Departamentului din strada Aleksandr Sergheevici Pușkin, București.

După prezentarea mandatelor și a schimbului mesajelor de curtoazie, secretarul de stat al DRRM, Adrian Dupu, i-a transmis Excelenței Sale Ambasadorul Republicii Moldova la București, Victor Chirilă, că schimbările din ultimul an, la nivelul instituției pe care o conduce, au condus la noi abordări în derularea proiectelor. Mai mult, implicarea DRRM în atragerea de parteneri pentru aplicarea la finanțări europene va fi anul acesta una dintre primele linii strategice de acțiune.

”Direcția nouă a Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova este de a finanța proiecte cu impact extins și vizibilitate mare, mentinând, binențeles, linia proiectelor prin care Guvernul României oferă sprijin pentru consolidarea comunității de limbă, cultură, religie, spiritualitate și istorie care stă la baza relației dintre cele două state”, a declarat secretarul de stat al DRRM, Adrian Dupu.

”Scopul activității Dumneavoastră este și scopul nostru: o mai bună colaborare și vizibilitate a proiectelor derulate de Guvernul României, prin DRRM, în toată Republica Moldova. În ceea ce ne privește, vă asigurăm de tot sprijinul în dialogul instituțional”, a precizat ES Domnul Ambasador al Republicii Moldova la București, Victor Chirilă.

Cei doi au decis că, pentru a păstra o constantă în relațiile diplomatice, este nevoie de întâlniri regulate între conducerile Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova și ale Ambasadei Republicii Moldova în România.

Delegația Ambasadei Republicii Moldova la București a fost formată din ES Domnul Ambasador al Republicii Moldova la București, Victor Chirilă, Emil Jacotă, ministru consilier, și Diana Gadja, secretar I responsabil de relația cu DRRM.

Conducerea Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova care a participat la întâlnire a fost formată din secretarul de stat Adrian Dupu, secretarul general Nicolae Ivășchescu, directorul Direcției Management și Comunicare, Alexandra Buga.

www.drrm.gov.ro

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri