matthias meyerAmbasadorul Germaniei în Republica Moldova dezaprobă sancţiunea aplicată de CCA împotriva Jurnal TV pentru reportajele critice pe care le-a realizat în perioada în care risca să fie scos din reţelele de cablu.

Oficialul european a declarat că există alte metode de a soluţiona astfel de situaţii şi că autorităţile trebuie să lucreze mai mult în vederea asigurării libertăţii presei.

„Categoric, sunt împotriva acestor sancţiuni. Cum poţi sancţiona pe cineva care vrea doar să informeze publicul? Dacă informaţia e greşită, poate veni altcineva să facă o declaraţie că este greşită, dar sancţiunile nu vor ajuta. Sancţiunile nu reprezintă o soluţie”, a declarat Ambasadorul Germaniei în Republica Moldova, Matthias Meyer.

Totodată, diplomatul german a subliniat că autorităţile ar trebui să lucreze mai mult pentru asigurarea libertăţii mass-media şi a accesului cetăţenilor la informaţie.

„Sperăm că autorităţile de aici vor înţelege şi pe viitor că trebuie să avem acces liber la informaţie şi la mijloacele libere pentru a urmări evenimentele în desfăşurare. Cred că este important acum mai mult ca niciodată, când vedem că în Est, libertatea presei este restricţionată şi că oamenii au o singură sursă de informare”, a mai spus Matthias Meyer.

Precizăm că săptămâna aceasta şapte din cei nouă membri ai Consiliului Coordonator al Audiovizualului au votat pentru sancţionarea postului nostru de televiziune.

Ei au acuzat Jurnal TV de încălcarea echilibrului şi pluralismului politico-social în buletinele difuzate în perioada în care mai mulţi operatori de cablu au încercat să ne scoată din lista lor de programe.

În ştirile de atunci mai mulţi politicieni şi analişti au declarat că tentativa respectivă a fost făcută la comanda politică a controversatului om de afaceri Vladimir Plahotniuc şi au acuzat CCA-ul de eliminarea posturilor indezirabile oligarhului.

Sacţionarea a venit la o zi, după ce reprezentantul OSCE pentru Libertatea Presei, Dunja Mijatovic i-a atenţionat pe membrii CCA că trebuie să ofere condiţii egale pentru toţi radiodifuzorii, dar nu să servească interesele unor partide politice prin monitorizarea posturilor din opoziţie.

sursa: jurnal.md

(154 accesari)