11.6 C
Chișinău
duminică, septembrie 19, 2021

Ambasadele, reprezentanţele străine şi ONG-uri de media, SESIZATE în legătură cu manipulările în presa lui Plahotniuc; „Aceste posturi dezinformează sistematic şi operează cu minciuni şi subterfugii”

Must read

Comentarii recente

Liderul Platformei Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, a adresat o sesizare ambasadelor şi reprezentanţelor străine acreditate la Chişinău după ce presa controlată de oligarhul Vladimir Plahotniuc a scos de la cuptor o nouă manipulare, trunchiind nişte declaraţii privind sistemul uninominal, făcute de liderul Platformei DA.

În sesizarea semnată de Andrei Năstase şi care este adresată inclusiv ONG-urilor de media se spune că posturile de televiziune şi de radio care îi aparţin lui Plahotniuc dezinformează şi manipulează sistematic opinia publică, induc în eroare deliberat telespectatorii şi operează cu minciuni.

Subsemnatul, Andrei Năstase, acţionând în calitate de victimă a unei campanii de denigrare a imaginii mele şi de manipulare a opiniei publice legată de persoana mea, deplâng activitatea sistematică de manipulare a opiniei publice şi de distorsionare a realităţii, care are lor în cadrul buletinelor de ştiri difuzate la posturile de televiziune Publika TV, Prime TV, Canal 2, Canal 3, dar şi la postul de radio Publika FM, toate cu sediul în mun. Chişinău, str. Ghioceilor, nr. 1. Posturile date de televiziune şi radio, aparţinând de fapt oligarhului Vladimir Plahotniuc, dezinformează şi manipulează sistematic opinia publică, induc în eroare deliberat telespectatorii asupra evenimentelor zilnice legate de persoana mea, sfidând legea şi bunul simţ. Ele operează cu minciuni şi subterfugii pe placul oligarhiei criminale – cea care a acaparat puterea în stat prin uzurparea instituţiilor de drept şi de reglementare, cu care luptăm eu şi formaţiunea politică condusă de mine”, se spune în sesizare.

În context, Andrei Năstase solicită organizaţiilor neguvernamentale de media să monitorizeze posturile respective de televiziune şi radio, inclusiv cel public, Moldova 1, pentru a documenta derogările de la lege, de la bunul simţ şi de la deontologia profesională.

Precizăm că sesizarea se referă la cea mai recentă manipulare marca Publika TV, de săptămâna trecută, când presa lui Plahotniuc l-a acuzat pe Andrei Năstase că minte atunci când declară că în cadrul protestelor de amploare organizate de Platforma DA nu a fost promovat sistemul uninominal. Şi totul în baza unei declaraţii făcute de activistul civic Valeriu Paşa care, în timpul protestului din 24 ianuarie 2016, a vorbit despre beneficiile uninominalului. Vedeţi aici REZOLUŢIA votată atunci şi în care nu se regăseşte nicio solicitare privind uninominalul.

Mai exact, Publika a scos din context o parte din declaraţiile făcute de Andrei Năstase în cadrul unei emisiuni la Unimedia, dar nu şi partea cea mai importantă, în care liderul DA precizează că la proteste au vorbit oameni cu diverse opinii, ceea ce nu înseamnă că aceste opinii s-au regăsit în REZOLUŢIILE votate de majoritatea celor prezenţi în PMAN. Mai mult, postul lui Plahotniuc minte şi îl prezintă pe Valeriu Paşa drept „un membru al platformei DA”, iar imediat după discursul său, în mod manipulator, prezintă imagini cum mulţimea din PMAN votează.

Publicăm mai jos sesizarea semnată de liderul Platformei DA, Andrei Năstase:

Subsemnatul, Andrei Năstase, acţionând în calitate de victimă a unei campanii de denigrare a imaginii mele şi de manipulare a opiniei publice legată de persoana mea, deplâng activitatea sistematică de manipulare a opiniei publice şi de distorsionare a realităţii, care are lor în cadrul buletinelor de ştiri, difuzate la posturile de televiziune Publika TV şi Prime TV, titulară „General Media Group Corp” S.R.L., Canal 2 şi Canal 3, titulară „Telestar Media” S.R.L., dar şi la postul de radio Publika FM, titulară „Radio Media Group INC” S.R.L, toate cu sediul în mun. Chişinău, str. Ghioceilor, nr. 1, aferentă reflectării activităţii mele profesionale, politice şi vieţii personale.

Posturile date de televiziune şi radio, aparţinând de fapt oligarhului Vladimir Plahotniuc, dezinformează şi manipulează sistematic opinia publică, induc în eroare deliberat telespectatorii asupra evenimentelor zilnice legate de persoana mea, sfidând legea şi bunul simţ. Ele operează cu minciuni şi subterfugii pe placul oligarhiei criminale – cea care a acaparat puterea în stat prin uzurparea instituţiilor de drept şi de reglementare, cu care eu şi formaţiunea politică condusă de mine, luptăm!

În special este vorba despre reportajul ce a fost difuzat la posturile date în ziua de 25 mai 2017, sub titlul de „Andrei Năstase se retrage din politică. A minţit când a spus că nu a promovat uninominalul”, prin care au fost induşi în eroare cetăţenii asupra faptului că în cadrul mitingurilor de protest din anul 2016 s-ar fi votat rezoluţia privind instituirea votului uninominal la alegerea deputaţilor în Parlamentul Republicii Moldova. De fapt, această doleanţă a fost dezideratul unuia dintre activiştii civici care a luat cuvântul în cadrul mitingului de protest din 24 ianuarie, 2016, şi anume Valeriu Paşa, care nu este şi nu a fost membru al Platformei Civice Demnitate şi Adevăr sau al partidului politic Platforma Demnitate şi Adevăr. Contrar adevărului, utilizând tertipuri de montaj, posturile date au introdus în mod voit în ştire un neadevăr, insinuând că dezideratul acelui activist civic ar fi fost votat în cadrul mitingului ca rezoluţie, ceea ce nu corespunde adevărului!

Utilizând aceleaşi tertipuri de montaj, radiodifuzorii menţionaţi au ataşat la ştire declaraţia mea, făcută în cadrul unei emisiuni la portalul Unimedia, prin care am afirmat că voi renunţa la politică, dacă cel puţin la unul din mitingurile de protest ale Platformei DA s-a votat prin rezoluţie cerinţa de instituire a votului uninominal. Astfel, ei au lăsat să se înţeleagă că o atare cerinţă a fost votată prin rezoluţie, iar eu sunt un mincinos şi trebuie să plec din politică, ceea ce nu corespunde adevărului. Totodată, în cadrul reportajului nu mi s-a acordat dreptul de a-mi expune punctul de vedere asupra acuzaţiilor aduse, fiind privat de dreptul la replică. Menţionez că o metodă similară a fost folosită şi în campania luxoasă de promovare a uninominalului de către subalternii lui Plahotniuc, în care discursul lui Valeriu Paşa a fost dat drept al unui membru al Platformei DA, lucru manipulator care, evident, nu corespunde adevărului.

Consider că o atare stare de lucruri este inadmisibilă, iar conduita posturilor de televiziune Publika TV şi Prime TV, titulară „General Media Group Corp” S.R.L., Canal 2 şi Canal 3, titulară „Telestar Media” S.R.L., dar şi la postul de radio Publika FM, titulară „Radio Media Group INC” S.R.L, toate cu sediul în mun. Chişinău, str. Ghioceilor, nr. 1, cade sub incidenţa Codului audiovizualului, având în vedere că ea contravine:

– prevederilor art.7 alin. (4), lit. a), b) şi c) din Codul audiovizualului: „pentru a asigura în cadrul emisiunilor informative ale radiodifuzorilor respectarea principiilor echilibrului social-politic, echidistanţei şi obiectivităţii, aceştia vor plasa fiecare ştire astfel încât informaţia care compune ştirea să fie veridică şi să nu fie deformat sensul realităţii prin tertipuri de montaj, comentarii, mod de formulare sau titluri, în cazul subiectelor ce vizează situaţii de conflict, să se respecte principiul de informare din mai multe surse;

– prevederilor art.10 alin.(1) şi alin.(5) din Codul audiovizualului: „în Republica Moldova, dreptul la informare completă, obiectivă şi veridică, dreptul la libera exprimare a opiniilor şi dreptul la libera comunicare a informaţiilor prin intermediul mijloacelor de radiodifuziune şi televiziune sânt garantate de lege. Radiodifuzorii sunt obligaţi să asigure obiectivitatea informării consumatorului de programe, favorizând libera formare a opiniilor”.

Totodată, astfel de acţiuni constituie derogări serioase şi de la Codul deontologic al jurnalistului, ce urmează să fie documentate şi sancţionate, în modul corespunzător.

Subliniez că dezinformarea şi manipularea opiniei publice contravin Constituţiei, legislaţiei şi intereselor naţionale ale Republicii Moldova.

În aceste împrejurări, accentuând faptul că încălcările depistate constituie contravenţii în sensul Codului audiovizualului, ce aduc atingere interesului personal şi a celui public, reprezintă o încălcare flagrantă a cadrului legal în vigoare şi contravin Codului deontologic al jurnalistului, solicit:

a) constatarea de către Consiliul Coordonator al Audiovizualului a încălcării de către posturile de televiziune Publika TV şi Prime TV, titulare „General Media Group Corp” S.R.L., Canal 2 şi Canal 3, titulare „Telestar Media” S.R.L., şi postul de radio Publika FM, titular „Radio Media Group INC” S.R.L, toate cu sediul în mun. Chişinău, str. Ghioceilor, nr. 1, a prevederilor Codul audiovizualului, cu sancţionarea lor după toate rigorile legii;

b) constatarea de către Consiliul de Presă a încălcării de către posturile de televiziune Publika TV şi Prime TV, titulare „General Media Group Corp” S.R.L., Canal 2 şi Canal 3, titulare „Telestar Media” S.R.L., şi postul de radio Publika FM, titular „Radio Media Group INC” S.R.L, toate cu sediul în mun. Chişinău, str. Ghioceilor, nr. 1, a prevederilor Codului deontologic al jurnalistului, cu sancţionarea lor după toate rigorile stabilite;

c) prescrierea posturilor de televiziune Publika TV şi Prime TV, titulare „General Media Group Corp” S.R.L., Canal 2 şi Canal 3, titulare „Telestar Media” S.R.L., şi postului de radio Publika FM, titular „Radio Media Group INC” S.R.L, toate cu sediul în mun. Chişinău, str. Ghioceilor, nr. 1, a neadmiterii, pe viitor, a unui astfel de comportament, atât în privinţa mea, cât şi în privinţa oricărei alte persoane sau formaţiuni.

De asemenea, solicit organizaţiilor neguvernamentale de media să monitorizeze posturile respective de televiziune şi radio, inclusiv cel public, Moldova 1, pentru a documenta derogările de la lege, bunul simţ şi deontologia profesională.

Recurg la această Sesizare pentru a informa opinia publică naţională şi internaţională cât de aberantă şi inadecvată este aşa-numita presă a oligarhului Plahotniuc, obişnuit să lupte cu Platforma DA, cu mine personal şi alţi lideri indezirabili prin minciună, manipulare, intoxicare şi linşaj.

29 mai 2017, Andrei Năstase

Sursa:jurnal.md

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri