Cei doi alpiniști moldoveni, dispăruți în urmă cu câteva zile pe muntele Ushba din Georgia, în regiunea vestică Svaneti, au fost găsiți morți. Din cauza condițiilor meteorologice severe, salvatorii georgieni au reușit să-i găsească abia astăzi, scrie frontnews.ge.

Potrivit sursei, salvatorii nu au putut utiliza elicopterul în timpul operațiunii de căutare din cauza vânturilor puternice.

Amintim că autoritățile din Georgia au inițiat o operațiune de salvare a celor doi alpiniști originari din Republica Moldova, aflaţi într-o expediţie pe muntele Ushba în Georgia, încă la 3 septembrie, dar accesul în ultima locație cunoscută a cetățenilor moldoveni era dificil din cauza condițiile meteo nefavorabile. Acestea nu au permis accesul salvatorilor în zonă cu elicopterul, fiind detașată o misiune terestră.


(49 accesari)