1.7 C
Chișinău
joi, 2 decembrie, 2021

Alexei Tulbure: „La ordinea zilei punctul central rămâne schimbarea puterii; Trebuie să ne clarificăm în privinţa bandei lui Plahotniuc”

Must read

Comentarii recente

tulbureCei 25 de ani de independenţă au fost mai degrabă 25 de ani de demodernizare, iar la momentul actual suntem la ultimul stadiu al distrugerii statului. Este declaraţia analistului politic, Alexei Tulbure în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă.

Totodată, Tulbure remarcă că Moldova nu mai este capabilă să-şi îndeplinească funcţiile de bază, ci deserveşte doar interesele meschine ale unui grup restrâns de persoane.

„Iată noi spunem că după 25 de ani noi aşa şi nu am cunoscut un triumf al Moldovei independente, că au fost 25 de ani de demodernizare. Am ajuns aproape la ultimul stadiu al distrugerii statului, care nu mai este capabil să-şi îndeplinească funcţiile sale de bază, care deserveşte un grup foarte îngust de oameni şi interesele lor mercantile”, susţine Tulbure.

Analistul accentuează faptul că din ţară pleacă nu doar cei care nu mai au ce mânca, dar şi cei care se tem de fărădelege, fiindcă oamenii nu mai au încredere în nicio intituţie, iar chemările lui Plahotniuc şi Filip nu mai funcţionează.

„Astăzi din ţară pleacă nu acei care mor de foame, ci acei care se tem de fărădelege”. Ei îşi pierd afacerile. Este vorba despre siguranţa personală, deoarece gradul de degradare a ajuns acum la cote maxime, la apogeul său. Înainte aşa ceva nu era. Oamenii nu mai au încredere în nicio instituţie de stat. Plahotniuc sau Filip pot să spună orice, să cheme la o anumită consolidare şi aşa mai departe, însă aceste demersuri demagogice nu mai funcţionează. Deci, la ce bun să-i mai oprim pe aceşti oameni? Pentru ca ei, până la urmă, să se dezamăgească şi mai mult?”, a spus analistul politic.

Lumea se va întoarce în Moldova, în viziunea lui Tulbure, doar atunci când vor percepe o stare de normalitate, iar pentru asta ar trebui să ne clarificăm cu banda lui Plahotniuc.

„Lumea se va întoarce, cineva se va întoarce, nu toţi, însă cineva se va întoarce când aici se va ajunge la o stare de normalitate. Este un lucru clar. Însă cum putem noi să ajungem la acea normalitate? Într-o lucrare eu scriam despre faptul că la ordinea zilei, fireşte, punctul central rămâne schimbarea puterii. Noi trebuie cumva să ne clarificăm în privinţa acestei bande a lui Plahotniuc. Nu ştiu dacă mă exprim aici corect”, a subliniat expertul.

„Cineva trebuie să-i spună lui Filip ca el să nu mai iasă cu acele iniţiative până când Plahotniuc şi toată banda lui nu va fi pusă la dubă, în cazul în care şi Filip până atunci va rămâne în libertate. Doar după aceasta la noi se vor crea nişte premise pentru ca noi să mai putem vorbi despre o oarecare consolidare, integrare europeană etc. Aceste idei există şi trebuie să rămână în altă parte, însă nu acolo unde se află guvernarea. Guvernul nostru nu este legitim. Într-o democraţie funcţională orice guvernare, ca şi cea a lui Filip, care este susţinută de mai puţin de 10% de populaţia ţării, pur şi simplu în mod definitiv pleacă din politică, nu mai rămâne”, a conchis Alexei Tulbure.

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri