4.1 C
Chișinău
vineri, 3 decembrie, 2021

Alexandr Stoianoglo: Fostul șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, a consultat guvernarea PAS din 2019: Descifrările oferite de EUROPOL devoalează esența concursului la funcția de Procuror General, organizat de ”oamenii buni”

Must read

Comentarii recente

Alexandr Stoianoglo a declarat în cadrul unei conferințe de presă că fostul șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, a consultat guvernarea PAS din 2019. Acesta susține că potrivit unor descifrări oferite de EUROPOL, concursul pentru șefia la Procuratura Generală, ar fi fost organizat de „oamenii buni”.

„Investigând dosarul împotriva principalului mafiot din istoria Procuraturii Republicii Moldova, fostul șef al Procuraturii Anticorupție, am reușit, în condiții legale și cu suportul experților EUROPOL, să decodăm și să descifrăm corespondența de pe unul din telefoanele utilizate de către Viorel Morari. Datele pe care am reușit să le analizăm demonstrează clar cum și cu ajutorul cui, fostul șef al Procuraturii Anticorupție a manipulat opinia publică și mai continuă să o facă pentru a discredita activitatea Procuraturii și a Procurorului General. Descifrările oferite de EUROPOL devoalează esența concursului la funcția de Procuror General, organizat de ”oamenii buni”, arată cum puterea vede activitatea Procuraturii, ce fel de Procuror General și-au dorit și cel mai important, de ce se aspiră atât de mult la acest fotoliu. Așadar, în septembrie 2019,fiind restabilit în mod ilegal în funcția de Procuror Anticorupție, Viorel Morari s-a aflat într-o comunicare strânsă cu reprezentanții puterii de atunci, consultându-i și oferindu-le serviciile sale, lucruri incompatibile cu statutul de procuror”, a declarat Stoianoglo.

„4 noiembrie 2019 – perioada desfășurării Concursului pentru selectarea candidaților la funcția de Procuror General. În corespondența sa cu Vladimir Gavriliță (consultantul, la acea vreme, a premierului Maia Sandu responsabil pe domeniul organelor de forță și prevenirea spălării banilor), Viorel Morari îi expediază un proiect de scrisoare pentru discreditarea unuia dintre candidați la funcția de Procuror General – Veaceslav Soltan. După recepționarea respectivului proiect de scrisoare, Vladimir Gavriliță îi sugerează anumite modificări în text pentru ca argumentele să fie mai plauzibile. Recomandările sugerate de Gavriliță sunt introduse de către șeful Procuraturii Anticorupție în textul scrisorii, iar documentul final – transmis pe numele secretarului general al Guvernului, Andrei Spânu, prin intermediul șoferului șefului PA. Aflăm, așadar, că practicile statului capturat, de înlăturare a concurenților prin instrumente penale, având la bază făcături, continuau chiar dacă, aparent, elitele oligarhice fusese înlăturate de la conducerea statului”, afirmă Stoianoglo.

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri