13.9 C
Chișinău
marți, octombrie 19, 2021

Alegeri parlamentare în Rusia. Cum încearcă Alexei Navalnîi din închisoare să-i pună bețe în roate lui Vladimir Putin

Must read

Comentarii recente

Rusia alege în aceste zile un nou parlament, mai exact 450 de membri ai Dumei de Stat (camera inferioară a Parlamentului rus).Votul se desfășoară pe durata a trei zile: primele secții de votare s-au deschis încă de vineri în Extremul Orien rus. Concomitent, au loc și alegeri locale și regionale într-un scrutin a cărui singură necunoscută o reprezintă doar diferența cu care partidul Rusia Unită al președintelui Vladimir Putin va câștiga aceste alegeri față de restul partidelor dintr-o opoziție deja slăbită și dezbinată. Susținătorii opozantului Alexei Navalnîi, aflat în închisoare, au ajuns să ceară cetățenilor ruși să voteze mai degrabă candidații comuniști pentru a împiedica accederea în parlament a cât mai multor candidați pro-Putin.

În prezent, partidul Rusia Unită al lui Vladimir Putin deține o majoritate absolută, de două treimi, în Duma de Stat. Kremlinul are tot interesul să mențină un astfel de control asupra parlamentului (și, implicit, asupra oricăror tentative de modificare a Constituției) în condițiile în care actualul mandat prezidențial al lui Putin se termină în 2024, se arată într-o analiză Euronews. Putin a reușit deja să modifice Constituția ca să poată candida pentru încă alte două mandate prezidențiale, ceea ce l-ar transforma, practic, în președinte pe viață

Cele mai recente sondaje de opinie arată că Rusia Unită ar obține, în acest moment, între 299 și 306 locuri în Dumă (comparativ cu 343 câte deține în prezent). Pentru a putea aduce modificări constituționale, este nevoie de cel puțin 303 de voturi favorabile în parlamentul rus.

Estimările mai arată că locurile pe care le va „pierde” partidul lui Putin la aceste alegeri vor fi, cel mai probabil, ocupate de candidații comuniști care au ajuns să devină, la aceste alegeri, principalii „favoriți” ai opoziției ruse. Explicația: Alexei Navalnîi, principalul opozant anti-Putin, este în închisoare, iar toate organizațiile care au legătură cu el au fost catalogate drept „extremiste” sau „teroriste”. În consecință, membrilor acestor organizații li s-a interzis să candideze la alegeri iar opoziția declarată anti-Putin e ca și inexistentă din punct de vedere politic.

Soluția găsită de simpatizanții Navalnîi și opozanții lui Putin s-a regăsit în aplicația „Smart Voting” („Vot Inteligent”) prin care alegătorilor li se prezintă candidații cei mai bine plasați în sondaje (inclusiv comuniști sau naționaliștii de la Partidul Liberal Democratic ) care-i pot învinge pe contracandidații susținuți de Vladimir Putin.

„Lista” candidaților cu șanse să-i pună bețe în roate lui Putin a fost publicată zilele trecute. Aplicația „recomandă” astfel 137 de politicieni ai Partidului Comunist, 48 din partea partidului „O Rusie Dreaptă”, 20 liberal-democrați și 10 de la partidul Yabloko.

Reacția Kremlinului: chiar în prima zi a votului, Google și Apple s-au văzut nevoite să șteargă aplicația lui Navalnîi din magazinel virtuale Google Play și App Store, după ce autoritățile ruse i-au amenințat pe reprezentanții acestor companii cu închisoarea. Cu doar o zi în urmă, furnizorii de servicii de telecomunicați din Rusia au început să blocheze Google Docs, instrumentul Google folosit de susținătorii opozantului Alexei Navalnîi pentru a promova și răspândi strategia „Smart Voting”.

Astfel de decizii vin după ce Serviciul rus pentru Supravegherea Telecomunicaţiilor, pentru Tehnologie Informaţională şi Mass-Media (Roskomnadzor) blocase deja în iulie zeci de website-uri afiliate lui Aleksei Navalnîi. Zilele trecute, o instanță din Moscova a interzis Google și Yandex să mai afișeze rezultatele căutărilor pe Internet pentru expresia „Smart Voting”.

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri