Astăzi, 27 august, de ziua marcării a 30 de ani de Independenţă a Republicii Moldova, angajatul Serviciului Vamal, renumitul colecţionar Petru Costin, a primit oficial certificatul ce atestă noul record mondial pentru cea mai mare colecţie de potcoave din lume – 13.855 unităţi.Astăzi, 27 august, de ziua marcării a 30 de ani de Independenţă a Republicii Moldova, angajatul Serviciului Vamal, renumitul colecţionar Petru Costin, a primit oficial certificatul ce atestă noul record mondial pentru cea mai mare colecţie de potcoave din lume – 13.855 unităţi.

Astfel, Petru Costin a reuşit să bată propriul record înregistrat în anul 2011, care număra 3 200 potcoave. În numai zece ani, renumita colecţie s-a mărit de 4 ori. 

Certificatul Guinness World Records i-a fost înmânat colecţionarului în cadrul ceremoniei de aniversare a Zilei Independenţei Republicii Moldova, organizate în raionul Ialoveni, cu participarea reprezentanţilor Parlamentului R. Moldova, Consiliului raional şi primăriei Ialoveni, precum şi oaspeţilor din România şi Lituania.

Ulterior, un exemplar al acestuia va fi expus în cadrul Galeriei colecţiilor Petru Costin a Consiliului raional Ialoveni, iar cel de-al doilea, în cadrul Muzeului Serviciului Vamal. 

Muzeul Serviciului Vamal a fost fondat în data de 28 noiembrie 2007 şi face parte din comunitatea mondială a muzeelor vamale. Fondatorul Muzeului, Petru Costin, omul care a reuşit să înscrie de două ori Moldova în Cartea Recordurilor Guinness, este şi autorul celei mai mari hărţi a ţării noastre, cu o suprafaţă de 64 m2, constituită din 190 mii de monede.

O altă colecţie ce-i aparţine este cea de chipiuri, berete şi uniforme ale diferitor instituţii vamale şi de forţă din întreaga lume, formată din peste 1 200 de exemplare.


(17 accesari)