8.3 C
Chișinău
luni, septembrie 20, 2021

Afganistan: Talibanii au preluat controlul la Jalalabad; capitala Kabul, singurul mare oraş controlat de guvern

Must read

Comentarii recente

sursa foto: www. reuters.com

Talibanii au preluat duminică dimineaţa controlul în oraşul Jalalabad, în estul Afganistanului, capitala afgană Kabul fiind singurul oraş mare controlat încă de guvernul afgan, au anunţat surse locale, relatează AFP.”Ne-am trezit în această dimineaţă cu steagurile albe talibane în tot oraşul. Sunt în oraş. Au intrat fără luptă”, a declarat pentru AFP Ahmad Wali, un locuitor din Jalalabad.

Talibanii au revendicat, de asemenea, capturarea oraşului. ”Cu câteva momente în urmă, mujahedinii au intrat în Jalalabad, capitala provinciei Nangarhar. Toate zonele sunt acum sub controlul lor”, a declarat Zabihullah Mujahid, unul dintre purtătorii de cuvânt ai acestora.

În afară de Kabul, numai câteva oraşe mici se află încă sub controlul guvernului. Dar acestea sunt dispersate şi izolate de capitală şi nu mai au o mare valoare strategică.

În doar 10 zile, talibanii au preluat controlul în marea majoritate a ţării şi au ajuns la porţile capitalei Kabul pe care acum au încercuit-o complet.

Sâmbătă seara, talibanii au capturat Mazar-i-Sharif, al patrulea cel mai mare oraş din Afganistan şi principalul centru urban din nordul ţării.

Talibanii au lansat ofensiva în luna mai, odată cu începerea retragerii finale a trupelor americane şi internaţionale şi care urmează să fie finalizată până la 31 august.

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri