Romania-hartaAdmiterea tinerilor din Republica Moldova în cadrul instituţiilor de învăţământ de peste Prut se va desfăşura în perioada 17-31 iulie curent, informează Ministerul Educaţiei din România.

Dosarele vor putea fi depuse la sediile misiunilor diplomatice ale României la Chişinău, Cahul şi Bălţi, în prezenţa Comisiei mixte.

Astfel, pentru ciclul I (licenţă) au fost oferite în total 1910 locuri, dintre care 700 sunt cu bursă şi 1210 fără bursă.

Pentru liceenii din Republica Moldova care au absolvit liceul în România au fost oferite 800 de locuri pentru studii universitare de licenţă, 300 dintre care sunt cu bursă.

Însă pentru cei care au absolvit o universitate din România, la masterat sunt disponibile 50 de locuri cu bursă şi 180 fără bursă, iar la doctorat – 25 cu bursă şi 100 fără bursă.

Totodată, pentru clasa a IX-a de liceu sunt oferite pentru elevii din Republica Moldova 1343 de locuri.

(98 accesari)