9.5 C
Chișinău
sâmbătă, septembrie 25, 2021

A renunţat la salarii de mii de euro pentru a-şi deschide o fermă de iepuri la Teleneşti

Must read

Comentarii recente

foto: eco.md
foto: eco.md

Odată plecaţi peste hotare, puţini moldoveni se întorc acasă, iar dacă se întorc îşi folosesc banii agonisiţi pentru a cumpăra maşini scumpe sau pentru a construi case cu care să se fălească. Roman Popa, un tânăr din raionul Teleneşti, este mai degrabă o abatere de la regulă şi un exemplu numai bun de urmat pentru mulţi concetăţeni. Acesta, după doi ani petrecuţi în Portugalia, timp în care a montat din greu poduri de fier, revine acasă şi investeşte peste 50 mii de euro într-o fermă de iepuri.

2000 de lei, atât îi propuneau lui Roman angajatorii, imediat după absolvirea Colegiului de Transporturi din Chişinău. Aşa se explică faptul că acesta a refuzat salariul mizer şi a luat calea pribegiei.

De la construcţia podurilor la creşterea iepurilor

Ajuns în Portugalia, tânărul s-a angajat în cadrul unei companii portugheze care se ocupa de construcţia podurilor de fier în Portugalia, Spania şi Maroc, lucru care implica un efort fizic considerabil.

Din banii strânşi peste hotare, Roman Popa hotărăşte, până la urmă, să îşi deschidă o crescătorie de iepuri. Spun „până la urmă”, deoarece iniţial tânărul dorea să lanseze o afacere cu haine aduse din Europa. Însă, după un calcul mai detaliat, Roman găseşte businessul cu îmbrăcăminte mai puţin profitabil şi decide, într-un final, să se ocupe de creşterea iepurilor, îndeletnicire ce l-a captivat încă pe când era copil.

Investiţia iniţială n-a fost suficientă 

Roman a făcut de curând 24 de ani şi este originar din satul Mândreşti, raionul Teleneşti. A început să-şi pună pe roate afacerea în 2011 şi a pornit-o cu amenajarea teritoriului pentru viitoarea crescătorie. În acest sens, tânărul a pus mâna pe un garaj învechit şi lăsat de izbelişte după destrămarea imperiului sovietic. Norocul a fost de partea lui întrucât garajul aparţinea unui prieten care i l-a dat în concesiune pentru o perioadă de 40 de ani, timp în care Roman, după ce îşi va recupera banii investiţi, are toate şansele să îl cumpere.

Cu toate acestea, a fost nevoie de o sumă impunătoare pentru reutilarea garajului. Numai pentru conectarea viitoarei ferme la reţeaua de distribuţie electrică tânărul a investit peste 3500 de euro.

Roman recunoaşte că a pornit la drum echipat cu mult entuziasm, însă asta nu l-a ajutat prea mult atunci când a realizat că banii câştigaţi în afară cu multă trudă nu sunt suficienţi.

Hilfswerk Austria International, asociaţia care oferă granturi mici pentru investitorii de remitenţe

Între timp, sfătuit de nişte prieteni, Roman aplică la Programul de granturi mici „Remitenţele dezvoltă comunităţile din Moldova”, implementat de asociaţia obştească Hilfswerk Austria International cu suportul financiar al Uniunii Europene. În rezultat, el devine unul din cei şapte beneficiari ai proiectului şi câştigă un grant în valoare de 9208 euro. Cu aceşti bani, Roman a importat din Italia 48 de cuşti moderne pentru iepurii săi.

El consideră că a reuşit să-i convingă pe donatorii europeni să finanţeze anume afacerea sa datorită faptului că avea la vremea aceea arendat garajul, avea deja cumpăraţi câţiva iepuri şi plus la aceasta se şi apucase de unul singur să construiască cuşti.

Ulterior, Roman câştigă alte două proiecte în valoare de aproximativ 6000 euro prin intermediul cărora procură cuşti corespunzătoare pentru însămânţarea femelelor şi ventilatoare. La un calcul estimativ, tânărul spune că are investiţi până acum peste 50 mii de euro, bani pe care speră să îi recupereze în următorii doi-trei ani.

Deocamdată se mulţumeşte cu piaţa locală de desfacere

Acum, ferma lui Roman numără circa 250 de iepuri, pe care i-a cumpărat de la o fermă din Chişinău. „O fermă de iepuri poate fi o afacere profitabilă care va avea succes în special în zonele unde funcţionează şi alte activităţi conexe”, spune el. Aşa se face că deşi nu are la moment semnate contracte cu magazine mari, el îşi vinde marfa localnicilor şi mai multor magazine din Teleneşti care s-au angajat să îi cumpere carnea. Un kilogram de carne de iepure se vinde cu 100 lei, dar preţul poate coborî la 90 lei per kilogram vândut angro.

Roman a ezitat să ne spună cât câştigă din această afacere deoarece nu a avut până acum vânzări de proporţii. El este sigur, însă, că investiţia se va amortiza în trei ani, dar până atunci veniturile îi vor asigura un trai decent pentru întreaga familie. Dacă lucrurile vor merge la fel de bine şi în continuare, în trei ani, tânărul speră să ridice capacitatea fermei până la 5000 de iepuri, adică de 20 de ori.

L-am găsit pe Roman în timp ce găzduia o vizită de studiu la care au participat în jur de 40 de antreprenori. Acesta a relatat cu lux de amănunte povestea sa şi a încercat să îi convingă pe cei mai mulţi dintre tinerii prezenţi la eveniment să nu se mai întoarcă la muncă în străinătate, ci să investească acasă. „Sunt sigur că mult mai mulţi migranţi au posibilitatea să-şi deschidă o afacere acasă. Important e să fii bine informat şi să perseverezi în ceia ce ţi-ai propus”, a spus el.

Un exemplu demn de urmat şi pentru alţi migranţi

Lucrurile s-ar părea că ar fi mers ca unse, dar rezultatul ascunde în spatele său multe drumuri şi multe uşi închise. „Mulţi dintre migranţi nu se întorc acasă de teama birocraţiei, plus la aceasta moldovenii vor să se îmbogăţească peste noapte şi fără prea mult efort. Lucrurile, însă, nu stau chiar aşa. Orice investiţie cere foarte multă energie şi efort depus. Totuşi, dacă toţi cei care lucrează în străinătate ar deschide acasă astfel de mici afaceri, economia naţională s-ar ridica vizibil.”, consideră tânărul antreprenor, care prin investiţia sa a demonstrat că acest lucru este posibil în pofida obstacolelor generate de realitatea moldovenească.

sursa: eco.md

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri