andreea-stoica-copyAndreea Stoica a fost numită, la începutul acestui an, senior 

sales manager brokers & MLM în cadrul Uniqa International, fiind responsabilă pentru ţările din Europa Centrală şi de Est. Ea are 35 de ani şi coordonează activităţile de vânzări legate de brokeri & MLM în cele 15 pieţe din regiune: Albania, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Kosovo, Croaţia, Macedonia, Muntenegru, Polonia, România, Rusia, Serbia, Slovacia, Republica Cehă, Ucraina şi Ungaria.

În acest moment, spune ea, este important să se concentreze pe obiectivele pe termen scurt, “întrucât tocmai am fost promovată într-o funcţie nouă, într-o ţară nouă, ceea ce este o provocare în sine”. Până în ianuarie a fost şef al departamentului Brokeri & Corporate al Uniqa Asigurări, având în subordine 70 de oameni, “dar acum lucrez direct cu ţările pe care le coordonez prin intermediul directorilor de canal de vânzare şi al membrilor boardului”, spune Andreea Stoica, care şi-a început cariera în cadrul Uniqa în 2009.

“Intuiţia feminină mă ajută adesea să anticipez anumite decizii sau tendinţe din domeniul în care activez. Bineînţeles, ea trebuie susţinută cu date concrete, cifre şi analize. O altă calitate este determinarea. Nu ştiu dacă este feminină sau, dimpotrivă, menită să ştirbească din feminitate, însă e importantă pentru o femeie în afaceri, mai ales în obţinerea rezultatelor. De asemenea, puterea de a recunoaşte valoarea oamenilor sau a businessului în care activăm.”  

Andreea Stoica a fost front desk manager la hotelul J.W.Marriott din Bucureşti între 2000 şi 2007 şi ulterior a lucrat timp de un an la hotelul Radisson Blu. 

Uniqa Insurance Group, cu sediul central in Austria, are aproximativ 40 de companii in 19 tari si 22.000 de angajati, oferind servicii de asigurari pentru 9 milioane de clienti. Uniqa opereaza in 15 tari din Europa Centrala si de Est: Albania, Bosnia si Hertegovina, Bulgaria, Kosovo, Croatia, Macedonia, Muntenegru, Polonia, Romania, Rusia, Serbia, Slovacia, Republica Ceha, Ucraina si Ungaria. De asemenea, Grupul detine companii de asigurari in Italia, Elvetia si Liechtenstein.

sursa: businessmagazin.ro

(236 accesari)