Alte 710 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova, dintre care 612 în rândul persoanelor nevaccinate. Din numărul total de cazuri, 17 cazuri asociate cu contact în afara țării: 5- România, 2-Italia, 2-Republica Maldive, 2-Turcia, 1-Bulgaria, 1-Egipt, 1-Rusia, 1-Portugalia, 1-Spania,1-Ucraina. Numărul total de teste efectuate – 5596, dintre care 2.000 – teste Rapid -Antigen.

Bilanțul cazurilor de COVID-19 în țara noastră a ajuns la 269.602. Din numărul total de cazuri, 7 sunt în rândul lucrătorilor medicali: (3-medici, 2-asistenți medicali, 2-personal auxiliar).

În tratament la domiciliu cu forme ușoare și moderate de COVID-19 se află 2.596 persoane, iar 16.037 sunt sub supraveghere la domiciliu.

Printre cei decedați astăzi este și o fată de numai 13 ani, care s-a stins la Spitalul Raional Soroca de COVID-19. Inițial se infectase mama ei, care era nevaccinată, apoi s-a îmbolnăvit și fiica. Conform medicilor, copilul a fost internat la 30 august, fiind în stare gravă. Fetița era bolnavă de pe 24 august, atunci au apărut primele simptome și febra, dar s-a tratat acasă. 

Amintim că la Spitalul raional Soroca a fost redeschisă secția COVID-19, raionul fiind din luna august sub Cod Roșu de alertă epidemiologică.


(31 accesari)