4_T_Chitaniuc2S-a născut la 30 ianuarie 1951 în satul Căzănești, Telenești. Primele lecții de muzică le-a luat de la corul din sat, iar mai tîrziu de la acordeonistul Călin Grigore Roman, conducătorul unui taraf din Căzănești.

A studiat dirijatul coral la Școala medie de muzică „Ștefan Neaga” din Chișinău în perioada 1966-1969. În anii 1970 – 1971 este solistă în orchestra ansamblului de dansuri populare „Joc” și capela corală „Doina” , actriță la teatrul „ Vasile Alecsandri” din Bălți (1972 – 1976) , solistă în ansamblul de țigani (1977) și orchestra de muzică populară „Mugurel” (din 1977) ale Filarmonicii din Chișinău. În 1993 obține marele premiu la Festivalul – concurs de romanțe „Crizantema de argint”.

„A fost o cîntăreață cu caracter, foarte bună, o cîntăreață care simțea cîntecul, ea niciodată nu cînta așa, pur și simplu, venea mereu în scenă să-și exprime un gînd, un mesaj. O prindea de minune baladescul”, a mărturisit dirijorul Orchestrei „Folclor” Petre Neamțu pentru revista Punkt.

„Tamara Chițaniuc a fost o cîntăreață de excepție. A avut multă drojdie, dar n-a avut noroc de căldură”, constată cu regret Zinaida Bolboceanu, interpretă de muzică populară.

Prin 2002, scrie revista Punkt, Tamara Chițaniuc avea o viață artistică destul de intensă. Fiind întrebată dacă a atins punctual culminant sau urmează să-l atingă, interpreta a răspuns: „ Îmi place să cred că sunt la începutul punctului culminant al carierei mele”.

Din păcate atunci s-a dovedit a fi sfîrșitul carierei sale artistice, coborînd involuntar în plină ascensiune. Tamara Chițaniuc a murit din cauza unui atac cerebral.

(321 accesari)