images (1)Actorul român, Toma Caragiu a sfîrșit tragic în urma cutremurului din 4 martie 1977  sub ruinele blocului Continental, unde locuia la etajul doi. Celebrul actor, care a decedat la 51 de ani, ar fi putut fenta destinul dacă ar fi acceptat invitaţiile mai multor colegi, de a ieşi în oraş. Însă Toma Caragiu nu a dorit cu nici un chip să iasă în acea seară din casă, aşteptând un telefon de la soţia sa, care îi promisese că îl sună la 21:30. Cutremurul a început la 21:22, relatează observator.tv.

În cartea intitulată chiar aşa – „Carte despre Toma Caragiu” (1985, editura Meridiane, volum apărut sub îngrijirea teatrologului Valentin Silvestru) se relatează că, în acea fatidică zi, pe la ora prânzului, Elena Caragiu s-a hotărât brusc să plece din Bucureşti. Toma a privit-o straniu, iar ea i-a adresat o întrebare, am putea spune, premonitorie: „Ce te uiţi aşa la mine, de parcă ţi-ai lua adio?!?”.

Potrivit evz.ro, capitolul intitulat „Vineri, 4 martie 1977” expune cum şi-a petrecut ziua de 4 martie 1977 marele actor, pe ore şi cu specificaţii clare, aproape detectivistice. „În această zi de primăvară, cine se gândeşte la moarte?”, începe relatarea pe care o reproducem mai jos.

Soţia sa se plictisea

„Întâmplarea nefastă face ca Toma să fie tocmai acum liber, să nu aibă spectacol, repetiţie, filmare, înregistrare, probă, lectură, vizionare şi nici vreo altă obligaţie”.

9.30. Se urcă în maşină cu soţia şi pleacă la Periş.

12.00. Mărturiseşte că vocea vechiului său prieten Chiriţă, cu care vorbise la telefon cu o seară înainte, îi sunase cam trist în receptor şi decide să-i facă o vizită la Titu, la gospodăria avicolă, cu gândul de a participa apoi la agapa tradiţională a echipei de filmare ce realiza primul tur de manivelă al peliculei „Iarba verde de acasă”. Chiriţă îi primeşte cu toată afecţiunea şi îi reţine la masă. Toma, ca de obicei, povesteşte, cântă, râde, e în vervă şi îi fascinează pe meseni, ca nimeni altul. Din glumă în glumă, e provocat la o partidă de biliard, provocare pe care o acceptă cu bucurie.

15.00. Soţia sa se plictiseşte şi îl anunţă că intenţionează să plece în plimbare pe Valea Prahovei. Toma o priveşte mirat, tăcut, într-un mod atât de straniu, încât din uşă femeia se simte obligată să-l întrebe: „Ce te uiţi aşa la mine, de parcă ţi-ai lua adio?!?…Te sun la nouă şi jumătate acasă..” (n.r.-cutremurul a avut loc la ora 21.22).

18.30. Unul dintre oaspeţii aflaţi la Chiriţă se oferă să-l aducă la Bucureşti cu maşina sa. Sosiţi în faţa casei nu se îndură să se despartă, mai stau de vorbă în poartă, ba chiar şi lângă uşa liftului până să-şi ia rămas bun şi până ce actorul să se urce în apartamentul său de la etajul II”.

19.15. Toma Caragiu telefonează unei prietene pentru a o informa că a adus de la Titu nişte ficăţei de pasăre proaspeţi.

19.22. Îl sună pe Cristian Popişteanu. În volumul menţionat, la această oră figurează o mărturisire de mai târziu a lui Popişteanu: „Cum să-mi imaginez eu că telefonul lui a fost apelul de adio? Doar ştiam că are încă atâtea de făcut în lungul său drum, doar vocea lui era mai stenică decât oricând (…). M-a rechemat peste câteva minute spre a mă înştiinţa că joacă în «O scrisoare pierdută» duminică, 6 martie, la matineul de la ora 10. Destinul intercepta ultima noastră convorbire?”.

Trei posibilităţi

19.30. Îi telefonează lui Alexandru Bocăneţ anunţându-l că este acasă şi că îl invită la el să stea de vorbă, să discute despre proiectele lor;

19.35. Îl sună pe Nicolae Susan (…).

19.50. Soneria de la intrare îşi face auzit clopoţelul. Actorul iese grăbit din baie şi se duce să vadă cine e. Dragoş! Unchiul Toma îl roagă să coboare cu Puşi să-l plimbe.

20.00. Dragoş revine cu căţelul şi îl găseşte pe Toma îmbrăcat, cu cămaşă roşie, cu blue-jeanşii prinşi cu centură lată, cu cataramă sub burtă şi ghetele lui elastice de antilopă (…). «Aştept pe cineva, e târziu», insistă Toma (…).

20.10. Coboară la barul „Continental” să cumpere două sticle de apă minerală şi nişte ţigări. Barul nu era încă deschis, dar Toma ca fiind „de-al casei” şi iubit de toţi cei din bloc, e servit de îndată.

20.25. Îl sună la telefon Sergiu Verona, propunându-i să ia masa împreună la „Capşa”.

20.30. Soseşte Andu Bocăneţ şi relatează, în timp ce îşi scoate şapca şi pardesiul, că primul său lung-metraj, în care Toma deţine rolul principal a ieşit din laborator. E copie-standard! Actorul pune pe masă o sticlă de whisky (…) toarnă în două pahare – deşi Andu nu bea (…)”.

20.40. Primeşte un telefon de la un prieten care se afla la „Capşa”.

20.55. Vine la el un prieten cu logodnica sa.

21.00. Îl expediază pe nepotul Dragoş acasă.

21.10. Îi telefonează o prietenă pentru a-i propune un rol principal. Soţia încă nu sunase…

21.15. Sună telefonul. Mama lui Toma se interesează Dragoş a plecat. „Adineauri”, îi răspunde Toma. „Şi tu ce faci, măgăruş?”, îl întreabă mama. „Mai am puţină treabă şi mă duc pe la teatru”…

21.22. Oraşul se cutremură apocaliptic…(…). Câinele stă în faţa uşii şi scheaună jalnic (…). Plutonierul major Dinu, de gardă în faţa Ambasadei R.S.Cehoslovacă (situată vizavi) depune mărturie oculară: blocul Colonadelor 3 s-a prăvălit, s-a dezagregat, lent, parcă filmat cu încetinitorul, întâi partea de sus, alunecând etaj cu etaj. Întreaga masă a clădirii, cu un huruit cumplit, se năruie…Apartamentul lui Toma, aflat la etajul doi, rămâne aproape intact. În momentul cutremurului s-au ivit pentru ei trei posibilităţi: să rămână în casă, să iasă pe scara de serviciu (scăpată şi ea fără vătămări), să coboare pe scara principală…”.

Relatarea se încheie astfel: „Sună telefonul, dar la numărul apelat -16.61.48 – nu mai răspunde nimeni…”.

Motto-ul actorului:
— Am auzit că lumea râde de dumneavoastră…
— Ea râde de mine, eu de ea…

Toma Caragiu a fost unul din cei mai mari actori români, cu activitate bogată în teatru, TV, film. A interpretat cu precădere roluri de comedie, dar a excelat și în drame, unul dintre filmele sale de referință fiind „Actorul și sălbaticii”.

(192 accesari)