regina mariaIată ce nota Regina Maria în jurnalul său pe 29 octombrie 1918, de ziua Majestăţii Sale:

Bicaz, marţi 29 octombrie 1918
A 43-a aniversare a naşterii mele. Îmbătrânesc şi e păcat. Mai am încă atâtea de făcut; e păcat pentru că fiece an trebuie să-mi ia ceva din frumuseţea mea. Poporul meu întotdeauna a fost mândru de ea. A fi frumoasă era privit întru câtva ca una dintre îndatoririle mele regale. Şi, totuşi, e singura îndatorire în care n-am nicio răspundere. (…)

Plouă cu găleata. Nando (Regele Ferdinand) a sosit devreme de la Iaşi. Se tânguia că-i e frig, că e cu gândul aiurea şi uitase să mă felicite, deşi venise drum atât de lung anume pentru asta. Când şi-a adus aminte în sfârşit, îmi lămuri că nu se putuse gândi la niciun fel de dar de ziua mea, dar că-şi închipuia că ce mi-ar plăcea mai mult ar fi banii pentru săracii mei, însă nu ştiau unde îi erau banii… . Era mai nostim decât oricând în felul lui nehotărât şi nu m-am putut opri de a-l strânge în braţe, ceea ce-l făcu să se uite la mine uluit, cu o sprânceană ridicată sus de tot, spre frunte, fără să înţeleagă pe deplin ce înseamnă cu adevărat îmbrăţişarea mea.

Am primit bineînţeles nenumărate telegrame şi toate pomenesc de nădejdile noastre renăscute.
Am dat un mare dejun, dar ploaia n-a încetat toată ziua.

Ştiri politice înviorătoare: Austria, după cât se pare, propune o pace separată fără condiţii, ceea ce îmi închipui că înseamnă pacea cu orice preţ. Nu pot până acum să îmi închipui dacă e bine pentru noi; oricum ar fi, împrejurările se desfăşoară cu repeziciune şi trebuie să fim pregătiţi la toate şi pentru orice. După cină Nando a plecat cu prinţul Ştirbey, iar eu m-am dus la culcare cam obosită. Oare ce-mi va aduce a 43-a zi de naştere a mea? Am primit o telegramă până şi de la George al Angliei.

Date importante din viaţa Reginei Maria a României:

29 octombrie 1875 se naşte Maria de Edinburgh, cea care va deveni Regina Maria a României; mama sa a fost Maria Alexandrovna Romanova, mare ducesă a Rusiei, unica fiică a ţarului Alexandru al II-lea al Rusiei, iar tatăl său a fost Alfred Ernest Albert de Saxa-Coburg şi Gotha, duce de Edinburgh, fiul reginei Victoria a Marii Britanii

29 decembrie 1892/10 ianuarie 1893 – prinţesa Maria se căsătoreşte cu principele Ferdinand de Hohenzollern, moştenitorul tronului României, nepot de frate al Regelui Carol

februarie 1983 – prinţesa Maria vine în România împreună cu soţul său, principele Ferdinand

15 octombrie 1893 – la castelul Peleş, se naşte Carol, primul copil al cuplului princiar Maria-Ferdinand

12 octombrie 1894 – tot la castelul Peleş, se naşte Elisabeta, al doilea copil al prinţesei Maria şi al principelui Ferdinand

6 ianuarie 1900 – la Gotha, în Germania, Maria dă naştere celei de-a doua fiice, Mărioara

1899-1902 – Regele Carol I construieşte pentru tânara pereche princiară Ferdinand-Maria, lângă Peleş, castelul Pelişor

3 august 1903 – la castelul Peleş, se naşte Nicolae, cel de-al patrulea copil al prinţesei Maria şi al principelui Ferdinand

5 ianuarie 1909 – la palatul Cotroceni, se naşte Ileana, al cincilea copil

3 ianuarie 1913 – Maria îl aduce pe lume pe Mircea, al şaselea şi ultimul copil

10 octombrie 1914 – principele Ferdinand devine Rege al României, iar prinţesa Maria devine Regina Maria a României (după ce în noapte dintre 9 şi 10 octombrie Regele Carol I al României murise)

1 decembrie 1918Regele Ferdinand şi Regina Maria se întorc triumfători în Bucureşti după 2 ani de exil; în aceeaşi zi, la Alba-Iulia se proclamă Marea Unire

martie 1919 – călătoria Reginei Maria la Paris pentru a reprezenta România la Conferinţa de Pace de după primul război mondial

25 octombrie 1921 –  la Sinaia, se naşte nepotul reginei Maria, Mihai, care va deveni Regele Mihai I al României (fiul lui Carol al II-lea şi al Reginei-Mame Elena)

15 octombrie 1922 – la Alba-Iulia, are loc ceremonia de încoronare a Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria

1925-1929 – construirea Palatului Regal de la Balcic

1926 – toamna, turneul Reginei Maria în Statele Unite ale Americii

20 iulie 1927 – moartea regelui Ferdinand al României

1930 – se întoarce în ţară Carol, primul fiu al Reginei Maria şi se instalează în tron pe 8 iunie 1930, devenind Regele Carol al II-lea al României

18 iulie 1938 – Regina Maria se stinge din viaţă, la castelul Pelişor, în Sinaia

Sursa:ir-report.ro

(54 accesari)