14.8 C
Chișinău
sâmbătă, octombrie 23, 2021

Brașovul, cel mai vizitat oraș de turiști în Regiunea Centru

Must read

Comentarii recente

Piata_Sfatului_in_Council_Square,_Brasov,_RomaniaJudețul Brașov a fost, în luna mai, destinația cea mai căutată de turiști în Regiunea Centru, situându-se pe primul loc atât în ceea ce privește numărul de sosiri, cât și al înnoptărilor, relevă datele Direcției Județene de Statistică Brașov.

Potrivit acestora, Brașovul ocupă locul I în cadrul Regiunii Centru cu o pondere de 39,6%, urmat de județul Mureș (21,8%), Sibiu (18,5%), Alba (7,7%), Harghita (7,6%) și Covasna (4,7%). De asemenea, la capitolul înoptări, în Regiunea Centru s-a înregistrat, în mai, o creștere de 20,0% în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare, comparativ cu luna similară a anului trecut, județul Brașov fiind pe primul loc, cu o pondere de 36,5%.

Municipiul Brașov, urmat de orașul Predeal și Poiana Brașov sunt zonele unde poposesc cei mai mulți turiști care vizitează județul, a căror medie a sejurului a fost de 2,1 zile. În municipiul reședință de județ, Piața Sfatului este locul care atrage majoritatea turiștilor.

Capacitatea de cazare turistică în funcțiune a structurilor de primire turistică, în luna mai 2015, în județul Brașov a fost de 25.129 de locuri, cu 1,1% mai mare decât în luna mai 2014.

Biserica-Neagră-vedere-aerianăNumărul turiștilor români care au vizitat Brașovul în luna mai a crescut cu 8,7% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, iar numărul celor străini a crescut cu 11,4%.

Dintre turiștii străini care s-au cazat în structurile de primire turistică din județul Brașov, 66,2% sunt din Europa, 22,8% sunt din Asia, 8,3% din America de Nord și 2,7% din alte țări și zone.

Principalele țări de proveniență a turiștilor străini care au vizitat Brașovul sunt Israelul (pe primul loc, cu cu 2137 de turiști), urmat de Germania (1943), SUA (1038), Polonia (961), Italia (893), Franța (833), Bulgaria (806), Regatul Unit al Marii Britanii (791), Japonia (779) și Spania (592). Numărul de turiști din Bulgaria, Polonia și Spania a scăzut comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce pentru celelalte menționate a crescut.

Cei mai mulți turiști, 51,7%, au preferat să se cazeze în hoteluri de trei stele, 29,2% în hoteluri de patru stele, 9,8% în hoteluri de două stele, 6,0% în hoteluri de cinci stele și 2,1% în hoteluri de o stea.

646x404Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică în funcțiune pe total structuri de cazare turistică din județul Brașov în luna mai 2015 a fost de 19,1%, mai mare cu 1,9 puncte procentuale, decât cel întregistrat în luna aprilie 2015.

Directorul Direcției de Statistică Brașov, Ioan Popescu a declarat pentru AGERPRES, că situația referitoare la luna mai indică numărul de turiști care au înoptat mai mult de o zi în unitățile de cazare, fără să fie luat în calcul numărul celor care au vizitat Brașovul fără să apeleze la structurile de cazare turistică. Conform lui Popescu, situația numărului de turiști din luna iunie nu este finalizată, dar, din primele analize, numărul acestora este în creștere față de luna anterioară.

sursa: agerpres.ro

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri