mergea-florin-turneul-campionilorFlorin Mergea și Rohan Bopanna au reușit o performanță incredibilă: s-au calificat în finala de dublu a Turneului Campionilor!

În semifinala de dublu a Turneului Campionilor, azi, Florin Mergea și Rohan Bopanna au învins cu scorul de 6-4, 6-2 cuplul Ivan Dodig/ Marcelo Melo. Partida a durat o oră.

Aceasta e prima calificare a unui român în finala celui mai important turneu din tenisul masculin de pe vremea lui Ilie Năstase. Și ar putea să nu rămână singura, pentru că de la ora 20.00, Horia Tecău și Jean Julien Rojer vor juca, de asemenea, în semifinalele competiției de la Londra, contra fraților Bryan.

Calificați la Turneul Campionilor tocmai datorită lui Dodig și Melo, care au învins perechea Pospisil/ Sock, eliminând-o de la competiție în chiar ultimul meci dinaintea întrecerii londoneze, Mergea și Bopanna au profitat din plin de șansa lor și, iată, duminică vor juca având trofeul pe masă.

Sursa: doartenis.ro

(9 accesari)