big-iurie-leanca-invitat-de-titus-corlatean-in-romaniaAngajamentul Republicii Moldova faţă de aderarea la UE nu s-a diminuat, în ciuda ultimelor evoluţii de la Chişinău, dar raţiunea trebuie să prevaleze şi negocierile să poată duce la o reconfigurare a structurii AIE şi la evitarea alegerilor anticipate care ar genera o întârziere în traseul european al ţării, a declarat luni, 18 februarie, ministrul român de Externe, Titus Corlăţean, după reuniunea Consiliului Afaceri Externe (CAE) de la Bruxelles, transmite Agerpress.

Sursa citează un comunicat al MAE de la Bucureşti unde se spune că şeful diplomaţiei române a anunţat luni, 18 februarie, la Bruxelles, organizarea următoarei reuniuni a Grupului de sprijin pentru Acţiunea Europeană a Republicii Moldova (GAERM), care ar urma să aibă loc la 11 martie, în marja Consiliului Afacerilor Externe, la care sunt invitaţi toţi miniştrii de externe ai statelor membre UE.

Corlăţean a abordat acest subiect la reuniunea miniştrilor afacerilor externe din statele membre ale UE, care s-a desfăşurat la Bruxelles, informează MAE român într-un comunicat de presă.

Agenda discuţiilor s-a concentrat asupra vecinătăţii estice şi sudice a UE. În acest sens, miniştrii au avut un schimb de opinii privind Parteneriatul Estic, în pregătirea Summit-ului din noiembrie 2013 de la Vilnius şi au analizat ultimele evoluţii din Mali, Siria şi Irak, precum şi perspectivele Procesului de Pace din Orientul Mijlociu.

În cadrul discuţiei pe tema vecinătăţii estice a UE, ministrul Titus Corlăţean a exprimat susţinerea fermă a României pentru obiectivele cuprinse în Foaia de parcurs a Parteneriatului Estic până la Summit-ul de la Vilnius (noiembrie 2013).

„România doreşte un summit de succes, care să aducă rezultate de substanţă”, a spus şeful diplomaţiei de la Bucureşti. El a arătat că este esenţială menţinerea unui ritm accelerat de negociere a Acordurilor de Asociere şi a celor privind Zonele Cuprinzătoare de Comerţ Liber, în vederea parcurgerii cât mai multor etape până la Summit (în funcţie de progresele fiecărui stat partener), precum şi realizarea de progrese pe linia mobilităţii.

„Ministrul de Externe a subliniat că progresele înregistrate până acum de Chişinău merită recunoaştere din partea UE şi o abordare care să vizeze obiective strategice, prin oferirea unei perspective europene clare R. Moldova, precum şi celorlalţi parteneri care doresc şi au capacitatea de a se alinia valorilor şi standardelor europene.

Cu această ocazie, ministrul român de Externe a anunţat organizarea, împreună cu Franţa, a următoarei reuniuni a Grupului de sprijin pentru Acţiunea Europeană a Republicii Moldova (GAERM), în marja Consiliului Afacerilor Externe din 11 martie, la care sunt invitaţi toţi miniştrii de externe ai statelor membre UE”, se mai spune în comunicatul Ministerului român de Externe.

(270 accesari)