PLDM_12Partidul Liberal Democrat exprimă vot de neîncredere Centrului Naţional Anticorupţie şi îi cere fracţiunii sale parlamentare să întreprindă măsurile specifice pentru a face ordine la această instituţie.

Într-un comunicat de presă emis astăzi, liberal-democraţii condamnă acţiunile procurorilor anticorupţie, pe care îi acuză că intentează dosare penale la comanda unor politicieni şi partide politice.

„PLDM exprimă vot de neîncredere conducerii CNA, care a compromis reforma acestei instituţii importante în stat, dar şi valorile caracteristice unui stat de drept, acţionând la comandă politică. PLDM cere grupului său parlamentar să întreprindă toate măsurile ce se impun pentru a readuce activitatea CNA în albia legală şi în interesul cetăţenilor Republicii Moldova”, se spune în comunicat.

Nemulţumirea liberal-democraţilor a fost determinată de acţiunile de vinerea trecută ale procurorilor de la CNA care efectuat un şir de percheziţii la sediile unor instituţii gestionate de reprezentanţi ai PLDM, printre care şi Inspectoratul Fiscal de Stat. În aceeaşi zi, şeful CNA, Nicolae Vicol, a fost reţinut pentru 72 de ore, fiindu-i intentate câteva cauze penale.

În vizorul CNA se mai află şi alţi demnitari PLDM, printre care ministrul Sănătăţii, Andrei Usatîi, şi cel al Finanţelor, Veaceslav Negruţa, cărora, de asemenea, le-au fost intentate dosare penale pe motivul depăşirii atribuţiilor de serviciu.

Descinderile de vineri a procurorilor CNA au fost catalogate de către premierul liberal-democrat Vlad Filat ca o tentativă de intimidare a sa din partea Partidului Democrat, în special, a prim-vicepreşedintelui acestuia, Vlad Plahotniuc.

Deocamdată, CNA nu a reacţionat la acuzaţiile PLDM.

(335 accesari)