Andrei Nastas, clona lui Andrei Năstase în circumscripția 33, este și el avocat, la fel ca și președintele Platformei DA. Doar că acesta și-a obținut licența abia la 26 decembrie 2018, cu doar câteva 4 zile înainte de a solicita de la CEC liste de subscripție pentru a colecta semnături în susținerea candidaturii sale.

Cotidianul.md a intrat în posesia unor detalii care duc la ideea că cei care stau în spatele candidaturii clonei lui Andrei Năstase au făcut tot posibilul ca acesta să semene cât mai mult cu originalul.

Ascensiune fulminantă în ultimii ani

Așadar, misteriosul Andrei Nastas are 32 de ani și este șef de secție în cadrul Centrului pentru combaterea traficului de persoane din cadrul Ministerului de Interne. În ultimii 2 ani, de când ministerul este condus de Alexandru Jizdan, Nastas a avut parte de o ascensiune extraordinară. El a avut parte de trei promovări în această perioadă, prima în martie 2016, iar următoarele două în noiembrie 2017.

Dar adevărata surpriză pentru Andrei Nastas s-a produs la 26 decembrie 2018, cu doar câteva 4 zile înainte de a solicita de la CEC liste de subscripție pentru a colecta semnături în susținerea candidaturii sale. Atunci el și-a obținut licența de avocat, după mai bine de 5 ani de așteptare.

Clona Nastas a încercat să devină avocat mult mai devreme, el făcând stagierea pentru avocatură în 2011-2013, când, potrivit informațiilor noastre, a picat examenele și nu a reușit să ia licența.

Iată însă că în 2018 acesta nu a mai avut nicio problemă în a deveni avocat, la fel ca și candidatul original din circumscripția 33. El a obținut licența de avocat în temeiul art.10 din Legea avocaturii prin Hotărîrea Comisiei de licețiere din 07 decembrie 2018 – „Sînt scutite de efectuarea stagiului profesional şi de examenul de calificare persoanele care deţin titlul de doctor, precum şi cele care au cel puţin 10 ani vechime în muncă în funcţia de judecător sau procuror dacă, în termen de 6 luni după demisia din funcţiile respective, au solicitat eliberarea licenţei pentru exercitarea profesiei de avocat. De aceleaşi drepturi şi în aceleaşi condiţii beneficiază şi persoanele care, după demisia din funcţia de judecător şi procuror, au continuat să activeze în domeniul dreptului”. Detalii aici.

Se pare că Nastas ar fi doctor în drept, iar la acest capitol i-a luat-o înainte unui contracandidat al său din aceeași circumscripție, Constantin Țuțu, care aspiră și el din 2015 la titlul de doctor, doar că în economie.

Candidatul clonă și-a obținut titlul de doctor în septembrie 2017, când activa în cadrul Ministerului de Interne și se bucura de promovări pe bandă rulantă. Se întâmpla la doar două luni după introducerea sistemului mixt de vot, promovat de PSRM și PD.

O apariție în presă. La Sputnik

Misteriosul Nastas a avut și o apariție în presă. Se întâmpla tot recent, în noiembrie 2018, în cadrul unei emisiuni de la postul de radio Sputnik.

Nastas a vorbit la emisiune despre cum să „evităm exploatarea prin muncă peste hotare”

Postul de radio Sputnik face parte din rețeaua propagandistică cu același nume, finanțată direct de Kremlin și care are filiale în mai multe state din lume.

Cu toate acestea, Sputnik Moldova favorizează actuala guvernare de la Chișinău. În 2018, la postul de radio Sputnik au fost invitați majoritatea miniștrilor din actualul guvern.

Unul dintre invitații preferați ai stației propagandistice finanțate de Kremlin este chiar șeful lui Andrei Nastas, Alexandru Jizdan, care s-a aflat în studioul postului de radio ultima dată în luna decembrie.

Semnături colectate în timp record cu doar trei oameni

Întrebări ridică și rapiditatea cu care clona Nastas și-a colectat semnăturile. Deși acesta a înregistrat la CEC un grup de inițiativă format din doar trei persoane, el a reușit să adune semnăturile în 4 zile, începând cu 1 ianuarie, când i-au fost eliberate listele de subscripție.

În comparație, Andrei Năstase a avut 28 de persoane în grupul de inițiativă, iar listele i-au fost puse la dispoziție încă de la 28 decembrie.

Nastas a avut grijă să se afle în buletinul de vot exact lângă Năstase, el depunând listele de subscripție, la CEC, în aceeași zi cu președintele Platformei DA. Astfel Andrei Năstase va fi al doilea în buletinul de vot, iar clona sa – al treilea.

Sursa:cotidianul.md

 

(284 accesari)